APIA

Noi reguli pentru subvențiile APIA. Schimbările de care trebuie să țină cont fermierii

Noi reguli pentru subvențiile APIA. Schimbările de care trebuie să țină cont fermierii
Noi reguli pentru subvențiile APIA. Schimbările de care trebuie să țină cont fermierii

Începând cu anul 2022, Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a impus o schimbare importantă pentru doritorii de subvenții. Astfel, fermierii care doresc să beneficieze de ajutorul APIA, fie că este vorba despre crescătorii de animale, fie de subvențiile pe suprafață, trebuie să ia în considerare și această nouă regulă.

Fermierii nu mai trebuie să se deplaseze pentru a semna cererea unică

Din cauza condițiilor precare din ultimii doi ani, sistemul de depunere a dosarului pentru subvențiile APIA s-a mutat online, însă, în trecut, fermierii erau obligați să se deplaseze la sediile județene sau locale ale agenției pentru a semna cererea unică de înregistrare.

Așadar, începând cu anul 2022, beneficiarii subvențiilor agricole sau crescătorii de animale au posibilitatea de a folosi semnătura electronică în cazul cererii unice de înregistrare, fără a mai fi nevoiți să meargă la sediile agenției.

„Vom implementa de anul acesta și semnătura electronică. Nu știu, sunt mulți, puțini fermieri, dar anul trecut au fost solicitări, pe care nu le-am putut onora pentru că, nu neapărat că nu putea fermierul semna, dar un document dacă e semnat electronic, trebuie să fie semnat cap-coadă, de la întocmire până la primire, toate semnate la fel, adică să nu fie o semnătură și olograf, și semnătură electronică.

Tot fluxul să fie semnat electronic. De ce? Pentru că-n momentul în care ai un document semnat electronic, el, undeva, trebuie să fie păstrat în calculator, să-i spun așa, pentru că pe fiecare semnătură pe care tu ai pus un simplu click, vei vedea dacă semnătura e validă și o poți verifica dacă e semnătura validă și este eligibilă, astfel încât să nu se producă niciun fel de derapaje, pentru că, odată o cerere semnată, e bună semnată și poate intra la plată”, susțin reprezentanţii APIA, conform bihon.ro.

Noi reguli pentru subvențiile APIA. Schimbările de care trebuie să țină cont fermierii

Campania de depunere a documentelor necesare pentru subvențiile APIA

Conform sursei citate, campania de depunere a documentelor necesare pentru subvențiile APIA se desfășoară între 1 martie – 15 mai 2022, iar cererile unice vor putea fi depuse până la data de 1 iunie, dar vor fi sancționați cu 1 la sută din valoarea subvenției pentru fiecare zi de întârziere. Plata ajutorului va începe la data de 16 octombrie 2022.

”În momentul în care vom încheia și cu siguranță începând cu data de 1 martie va fi implementat și acest lucru, toate cererile acestea de plată pe care noi le vom încheia în data de 15 mai, pe urmă, până la sfârșitul lunii septembrie, aceste cereri să fie semnate, fie electronic, fie olograf de către fiecare fermier, astfel încât până la începerea plății avansului care va fi pe 16 octombrie, aceste cereri să fie introduse în sistem, să fie semnate și să fie pregătite pentru a putea intra la plată. Pe urmă, își urmează tot fluxul de plăți, fie că sunt plăți în avans sau plată finală”, au completat agenții APIA, conform sursei citate.

Cererile unice APIA vor putea fi înregistrate și semnate cu semnătura electronică până la data de 30 septembrie 2022.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in APIA