APIA

Directorul general APIA a anunțat majorarea subvențiilor pentru fermieri în 2022. Când vor începe plățile

Directorul general APIA a anunțat majorarea subvențiilor pentru fermieri în 2022. Când vor începe plățile
Directorul general APIA a anunțat majorarea subvențiilor pentru fermieri în 2022. Când vor începe plățile

Directorul general APIA, Adrian Pintea, a anunțat că subvențiile pentru fermieri vor crește în anul 2022. Cuantumurile pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii se vor majora, iar primii beneficiari vor fi crescătorii de animale.

Plafoane mai mari, dar efective de animale mai mici

După aprobarea Guvernului și publicarea în Monitorul Oficial, se vor efectua și plățile în sectorul zootehnic.

”Cu siguranță vom avea plafoane mai mari dar și efectivele de animale sunt mai mici în acest an, poate că fermierii au văzut că sumele au fost mici și nu au mai depus.

Noi avem acele termene la cânepă 31 martie și respectiv tutun 2 mai dar mereu am chemat fermierii și au adus documentele mai devreme astfel încât să nu ajungem așa departe cu plata.

Cred că în 2 săptămâni vom demara plata mai ales că noi avem deja animalele eligibile iar de obicei avizarea interministerială a proiectului merge foarte repede”, a declarat Adrian Pintea la Agro Tv, conform Agrointel.ro.

Conform sursei citate, anul trecut, au fost alocate următoarele sume beneficiarilor înscriși în 2020: 42.527,430 euro pentru culturile amplasate pe teren arabil; 2.742 euro pentru in pentru fibră şi cânepă pentru fibră; 646.827 euro pentru tutun; 41.879 euro pentru hamei și 755.567 euro pentru sfeclă de zahăr.

Cuantumul pe hectar sau cap de animal se calculează, după aprobare, prin împărțirea plafoanelor la numărul de hectare/animale eligibile.

Cererile pentru subvențiile sectorului zootehnic se pot depune până la 31 ianuarie 2022

Directorul general APIA a punctat faptul că sectorul zootehnic va avea întâietate în ceea ce privește plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii.

”Dar vestea bună este că în 2022 plafonul va fi actualizat și suma va fi mult mai mare decât anul trecut. Avem toate animalele determinate iar plafoanele se stabilesc astfel încât să putem demara plata. Vom plăti cum am zis inițial zootehnia pentru că la ANT mai avem de așteptat acele termene, 31 martie și respectiv tutun pentru 2 ani. Dar fiind destul de puțini fermieri care accesează aceste scheme, când toate documentele au fosta duse categoric că putem începe și pe suprafață plata”, a completat Adrian Pintea, directorul general APIA, conform sursei citate.

Directorul general APIA a anunțat majorarea subvențiilor pentru fermieri în 2022. Când vor începe plățile

Documente necesare la depunerea cererii

La momentul depunerii cererii, veți avea nevoie de următoarele documente:

  • memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de Agenția Național pentru Zootehnie (ANZ);
  • lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art.7 alin.(2) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ
  • facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată; copii certificate conform cu originalul de către solicitant
  • copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta
  • documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz
  • dovada contului bancar activ, dacă este cazul.

Cererile de plată pentru subvențiile APIA în sectorul creşterii animalelor aferente serviciilor prestate în luna decembrie și în trimestrul al IV-lea al anului 2021 se pot depune până la 31 ianuarie 2022, inclusiv la sediile Centrelor Judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti, unde a fost depusă cererea inițială anuală sau se transmit de către fermieri prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc).

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in APIA