Drojdia este unul dintre cele mai vechi și mai folosite grup de ciuperci unicelulare, folosite pentru fermentare și coacere.
Chiar dacă cea mai mare întrebuințare a drojdiei se regăsește în bucătărie, iată că se poate folosi și sub formă de îngrășământ natural.
Plantele reacționează foarte bine la substanțele din drojdie, crescând activitatea microorganismelor din sol și accelerând activitatea substanțelor organice.
Înrădăcinarea butașilor cu ajutorul drojdiei
Substanțe precum tiamina, vitaminele grupei B, auxine, citokinine elimină fosfor și azot și stimulează rădăcinile cu cel puțin zece zile mai rapid.
Amestecul cu drojdie se folosește înainte de plantarea semințelor, butașul fiind lăsat în soluție timp de o zi.
Astfel, planta se va dezvolta mai repede, mai puternic.
Cum se prepară soluția de drojdie
Pentru stropirea roșiilor, spre exemplu, se folosesc 50g de drojdie la un litru de apă caldă și o linguriță de zahăr.
După ce toate ingredientele s-au amestecat foarte bine, se mai adaugă 5 litri de apă, și roșiile pot fi stropite pe loc.
Specialiștii ne recomandă să folosim apă de cenușă alături de amestecul de drojdie deorece aceasta distruge potasiul necesar plantelor.
În ceea ce privește metoda clasică de preparare a soluției de drojdie, aceasta necesită mai mult timp, în jur de 36 de ore.
La 100 de grame de drojdie, se folosesc 10 litri de apă și 10 linguri de zahăr care se amestecă și se lasă la fermentat timp de trei zile, la loc călduț.
Dacă se folosește aplicarea foliară, atunci în 10 litri de apă se folosesc 250g de soluție.
Dacă se folosește la rădăcină, atunci se folosesc 3 litri de diluție la 10 litri de apă.
În cazul folosirii drojdiei uscate, procesul este asemănător. La un gram de drojdie, se pune o linguriță de zahăr și un litru de apă.
După cel puțin 48 de ore, soluția se diluează în cinci litri de apă, iar plantele pot fi udate direct la rădăcină.
Sfaturi utile pentru folosirea drojdiei
În primul rând, trebuie să verificați dacă drojdia se încadrează în termenul de valabilitate.
Un produs expirat, în cel mai bun caz, nu își mai face efectul.
Îngrășământul, în general, nu trebuie folosit în cantități excesive. În timpul primăverii, sunt de ajuns 2, 3 acțiuni de fertilizare.
Soluția cu drojdie se poate folosi la roșii, ardei, vinete sau castraveți.
De asemenea, se poate folosi și pentru florile de grădină sau de casă.