APIA

Subvenții APIA pentru legume în spații protejate. Plata începe din 15 decembrie

Subvenții APIA pentru legume în spații protejate. Plata începe din 15 decembrie
Subvenții APIA pentru legume în spații protejate. Plata începe din 15 decembrie

Începând cu data de 15 decembrie, Agenția de Plăți și Intervenție de Plată (APIA) va face plățile pentru producătorii de legume în spații protejate care s-au înscris în program.

14.271 de producători de legume au depus cereri la APIA

Fermierii înscriși în această schemă de ajutor urmează să primească de la APIA o sumă de 2.210 euro per exploatație. Numărul total de înscriși este de 14.271 de producători de legume.

Conform ministrului demis și demisionar al Agriculturii, Adrian Oros, plafonul acestei scheme de ajutor de stat este de aproximativ 153 de milioane de lei.

Fostul ministru al agriculturii, Adrian Oros, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă din luna noiembrie a acestui an că producătorii de legume au depus cereri în cadrul programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, vor primi ajutorul începând cu data de 15 decembrie.

Astfel, după verificările efectuate de oficialii APIA cu privire la eligibilitatea dosarelor, fiecare fermier apt va primi suma de 2.210 de euro per exploatație, plată unică.

Criterii de eligibilitate pentru program

Conform informațiilor regăsite pe site-ul APIA, culturile eligibile în programul de minimis pentru legume în spații protejate 2021 sunt:

  • ardei gras și/sau ardei lung;
  • castraveți
  • tomate
  • vinete

Suprafața minimă necesară înscrierii în programul APIA este de 1.000 de metri pătrați și trebuie să fie cultivată cu una dintre culturile eligibile în cadrul programului.

Subvenții APIA pentru legume în spații protejate. Plată începe din 15 decembrie

Beneficiarii programului pot fi:

  • producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil pana la 31 decembrie 2021.
  • persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;
  • producătorii agricoli persoane juridice

Condiții de înscriere în program:

  • să fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA
  • să depună cerere de înscriere în program
  • să utilizeze o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu una dintre culturile eligi
  • să obțină producțiile minime corespunzătoare culturii înființate
  • să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ teritorială se află suprafeţele cultivate cu legume în spaţiile protejate, în anul 2021
  • să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, completat începând cu data înfiinţării culturii și avizat de oficiul fitosanitar județean
  • să facă dovada valorificarii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcție de forma de organizare

Până în prezent, în cadrul programului APIA s-au înscris 14.271 de producători de legume în spații protejate, urmând ca, după evaluări, să primească suma de 2.210 euro per exploatație.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    More in APIA