Descoperă

Legenda liliacului. Cum s-a format floarea cu miros de rai a primăverii

Legenda liliacului. Cum s-a format floarea cu miros de rai a primăverii
liliac, legende, flori

Liliacul este un arbust de primăvară care poate ajunge la o înălțime de șapte metri și care are denumirea științifică de Syringa vulgaris, făcând parte din familia Oleaceelor (măslini). Fiind originar din Europa și Asia Centrală, liliacul s-a cultivat ca plantă decorativă încă din secolul al XVI-lea, crescând și în sălbăticie. Parfumul specific l-a făcut extrem de cunoscut printre florile de primăvară, alături de nuanțele de mov, albastru, roz și alb.

Simbolurile florii de liliac

Florile de liliac au mai multe simboluri, însă contextul general este acela al unei reînnoiri, al unei renașteri, atât exterioare cât și interioare. Această floare se dăruiește la cea de-a opta aniversare a căsniciei. În funcție de culoare, acesta poate reprezenta mai multe simboluri:

  • liliacul alb – reprezintă puritatea, inocența și perioada copilăriei
  • liliacul violet – reprezintă spiritualitatea și este învăluit de o doză de mister
  • liliacul albastru – reprezintă pacea, liniștea și fericirea
  • liliacul magenta – viața, bucuria de a trăi, iubirea și pasiunea
  • liliacul violet deschis – reprezintă prima iubire
  • liliacul roz – reprezintă dragostea și prietenia pură

În anumite regiuni mediteraneene, liliacul este asociat cu sărbătoarea Paștelui, datorită perioadei în care înflorește, perioadă care coincide cu cea mai mare sărbătoare creștină.

În Marea Britanie, liliacul nu este văzut cu ochi buni, iar superstiția spune că nu e bine să ai flori de liliac în casă, simbolizând moartea. Aceste superstiții își au originea în obiceiurile oamenilor de a folosi florile de liliac – cu miros atât de puternic – pentru a masca mirosurile neplăcute la înmormânări.

Vechea legendă greacă a liliacului

Una dintre poveștile antice grecești ne spune cum a luat formă liliacul. Pan, zeul pădurilor și al câmpiilor, s-a îndrăgostit într-o zi de frumoasa nimfă Syringa. Pan a vrut să o cunoască și să se apropie de ea, dar aceasta s-a speriat și a fugit. Pentru a scăpa de insistențele zeului, nimfa s-a transformat într-un tufiș parfumat de liliac. Pan a suferit extrem de tare, ajungând să regrete și să-și trăiască restul zilelor ajutând oamenii din păduri și câmpii.

Legenda fetei cu ochi albaștri-violeți

Legenda liliacului. Cum s-a format floarea cu miros de rai a primăverii

O altă variantă a legendelor liliacului îi are ca protagoniști pe doi tineri îndrăgostiți care și-au jurat iubire veșnică. Aceștia se iubeau atât de mult, încât voiau să fie împreună chiar și după moarte. Într-o zi, tânărul s-a îmbolnăvit și și-a pierdut viața. Răpusă de durere, fata cu ochi albaștri-violeți, pe nume Lili, mergea în fiecare zi la mormântul iubitului și plângea ore în șir.

Într-una din zile, aceaste a plâns până la epuizare la locul de veci al iubitului și nu s-a mai ridicat. Astfel, se spune în popor, că în locul fetei a răsărit un arbust cu flori colorate asemenea ochilor fetei, mov-albastre, iar oamenii l-au numit liliac.

“Dacă în Rai miroase a dragoste, pesemne că și floarea dragostei noastre trebuie că are un parfum divin…”

Tradiția spune că îndrăgostiții care își mărturisesc iubirea sub un liliac sunt meniți să își petreacă tot restul zilelor împreună.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Descoperă