Trucuri și sfaturi

Iasomie de Madagascar. Totul despre întreținerea plantei Stephanotis

Iasomie de Madagascar. Totul despre întreținerea plantei Stephanotis
plantă, iasomie

Iasomia de Madagascar și-a primit porecla după țara de origine, dar mai este cunocută și sub numele de Stephanotis sau „floarea de ceară”. Este o plantă lemnoasă, cu frunze verzi, mari și cerate. Florile sunt albe, au formă de stea și sunt extrem de frumoase. De asemenea, florile de iasomie sunt des întâlnite în buchetele de mireasă.

Iasomie de Madagascar – Întreținere

Fiind cea mai cunoscută dintre cele 13 specii ale genului Stephanotis, iasomia este, totuși, destul de greu de întreținut, asemănându-se, destul de mult, cu Hoya carnosa (lacrimile Maicii Domnului). Numele genului este grecesc, formându-se din două cuvinte: „stephonos” înseamnând „coroană” și „otos”, însemnând „ureche”. Astfel, rezultă numele coroana de urechi, legat de aspectul florii, adică trompeta înconjurată de cinci urechi.

Deși parfumul florilor se aseamănă cu iasomia originală, Jasminum officinale, cele două plante nu sunt înrudite. Speciile genului Stephanotis aparțin familiei Asclepiadaceae, pe când speciile de iasomie sunt membre ale familiei Oleaceae.

Pentru un rezultat cât mai bun, iasomia de Madagascar necesită foarte multă atenție. În primul rând, specialiștii recomandă palisarea tulpinilor pe suporturi de sârmă, de forma unui arc mai strâns sau mai larg. Capetele se introduc în pământul din ghiveci sau se fixează pe marginea ghiveciului. De obicei, înflorește de două ori pe an, prima dată în perioada ianuarie-mai, a doua oară din vară până în toamnă.

Iasomie de Madagascar. Totul despre întreținerea plantei Stephanotis

Mireasma florilor iasomiei de Madagascar este una dintre cele mai apreciate din întreaga lume. Fiind o plantă cățărătoare, aceasta are nevoie de ceva de care să se agațe, asemenea unui spalier. Pentru a înflori, are nevoie, în timpul primăverii, de afânarea pământului. În plus, tulpinile putrezite trebuie îndepărtate.

Stephanotis are nevoie de multă lumină, nu dar nu poate fi așezată direct în bătaia soarelui pentru a evita arsura frunzelor. Temperatura optimă se încadrează între 18 și 22 de grade Celsius. Printre cele mai importante secrete de întreținere se numără păstrarea plantei în același loc și evitarea schimbărilor de temperaturi bruște. Iarna, planta nu rezistă la temperaturi mai mici de 8 grade.

Iasomie de Madagascar – Tundere și înmulțire

În ceea ce privește hidratarea, Stephanotis se udă iarna rar, iar vara moderat, având grijă să nu pulverizăm niciodată florile. Se poate tunde, după înflorire. Solul trebuie să fie poros si hrănitor, format din turbă, pământ de grădină, pământ de frunze și nisip.

Transplantarea se poate face după doi ani, în perioada primăverii. Specialiștii recomandă îngrășăminte complexe, bogate în azot și potasiu, de 2-3 ori pe lună, în concentrație de 0,1-0,2%. Fertilizarea este indicată o dată pe lună.

Pentru înmulțire se folosesc butași, din lăstarii laterali erbacei (nelemnificați), de 8-10 cm lungime. Aceștia trebuie tratați cu un stimulator de înrădăcinare și se plantează în ghivece, sub un borcan pentru a menține temperatura între 18 și 20 de grace Celsius.

Dacă ți s-a părut interesant acest articol, te invităm pe pagina de Facebook Agromedia.ro pentru mai multe discuții despre agricultură, trucuri și sfaturi pentru gospodari!

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.