Vița de vie, denumită oficial Vitis vinifera L, este o plantă cultivată încă din perioada Antichității, originară din zona mediteraneeană. Lungimea acesteia poate ajunge până la 35 de metri, fiind cultivată pentru strugurii de masă sau cei pentru obținerea vinurilor.
În România, vița de vie se cultivă de peste 2500 de ani, încă de pe vremea geto-dacilor. În prezent, în jur de 180.000 de hectare de teren sunt ocupate de viță de vie în România. În plus, țata noastră se situează pe locul 5 în UE ca suprafață viticolă și pe locul 6 în lume la producția de vin.
Podgoriile din România sunt împrăștiate pe tot teritoriul, din Moldova și Dobrogea, până în Muntenia, Oltenia sau Transilvania.
Soiuri de viță de vie
Soiuri nobile – cuprind soiurile cultivate pentru consum sau pentru vin, categorisiți în struguri pentru masă, pentru vin, stafide sau industrializare:
- Soiuri pentru vin alb – Pinot gris, Chardonnay, Mustoasă de Măderat, Aligoté, Fetească albă, Frâncușă, Zghihară, Băbească gri, Crâmpoșie selecționată, Grasă de Cotnari, Galbenă de Odobești, Riesling italian, Fetească regală
- Soiuri pentru vinul roșu – Babească neagră, Pinot noir, Burgund Mare, Cabernet Sauvignon, Fetească neagră, Cadarcă, Negru de Dragășani, Merlot
- Soiuri pentru vinuri aromate – Muscat Ottonel, Busuioacă de Bohotin, Șarba, Tămâioasă Românească
Hibrizi direct producători – vița de vie regăsite în gospodării care nu necesită o anumită îngrijire:
- Soiurile mixte sunt considerate cele mai potrivite pentru boltele din gospodărie, în special R-10, cunoscut și sub denumirea de Muscat de Poloskei, omologat în 1982 ca invenția lui Sandor Szegedi, de la Institutul de Cercetări Vitivinicole din Kecskemet.
Soiuri de butași viță de vie rezistente în fața bolilor
- Soiuri rezistente în fața bolilor – Valeria, Moldova, Perla de Zala sau Brumariu
- Soiuri rezistente la ger – Burgund, Pinot noir, Cabernet Sauvignon sau Feteasca regală, cu mențiunea că vița de vie nu trebuie plantată pe văi sau la marginea pantelor, ci cu orientarea spre sud, sud-est sau sud-vest.
Soiuri viță de vie pentru struguri de masă:
- Soiuri cu coacere extratimpurie sau timpurie – Victoria, Cardinal, Augusta
- Soiuri cu coacere mijlocie – Milcov, Azur, Triumf, Muscat de Hamburg
- Soiuri cu coacere târzie – Coarna neagra, Xenia, Tamina
Perioada și terenul optim pentru plantarea viței de vie
Cel mai potrivit moment pentru plantarea viței de vie este în martie-aprilie, atunci când temperatura solului la adâncimea de 40-50 de centimetri este de 8-10 grade.
Vița de vie se poate planta și în luna mai, însă doar pe terenurile grele care conțin multă umiditate. În cazul terenurilor bine drenate, plantarea se poate realiza și toamna, atunci când temperatura nu este mai mică de 0 grade Celsius.
Pregătirea terenului
Această lucrare este foarte importantă, deoarece vița de vie poate trăi și 35 de ani. Ideal ar fi ca solul pe care urmează să se planteze vița de vie să fi avut un repaus, o perioadă de cel puțin 3 ani în care nu s-a plantat nimic pe el.
Dacă pe solul respectiv s-au plantat alte culturi, atunci terenul trebuie dezinfectat cu minuțiozitate. Alte lucrări ale solului presupun nivelarea pământului și înlăturarea vegetației lemnoase, asemenea butucilor, arborilor și arbuștilor.
De asemenea, procesul de fertilizare este foarte important, folosind fie gunoi de grajd (aprox. 30-40 de tone pe hectar), fie îngrășăminte chimice cu fosfor și potasiu.
Spre sfârșitul iernii, se realizează pichetatul (marcarea locului pe care îl va ocupa butașul de vie, stabilirea distanțelor de plantare sau orientarea rândurilor). Săpatul gropilor este o lucrare care se va efectua cu puțin timp înainte de plantare, cu un diametru cuprins între 35 și 40 de centimetri și adâncimea de 50 de centimetri.
Distanța dintre rânduri trebuie să fie de 1,5-2 metri, iar între butașii din rând de mimimum 1-1,4 metri.
Înmulțirea viței de vie
Pregătirea butașilor pentru plantare
Butașii trebuie să fie sănătoși, cu rădăcini alb-sidefii și cordițe cu muguri viabili. Urmează procesul de fasonare, unde rădăcinile se vor scurta la 8-10 centimetri, iar cordițele la 3-4 ochi.
Următoarele lucrări sunt: parafinarea și mocirlirea vițelor, plantarea propriu-zisă, fertilizarea, udarea (aproximativ 10 litri de apă la o viță), umplerea gropilor cu pământ și mușuroirea.
Înmulțirea viței de vie prin altoirea butașilor
Pentru a obține butași viabili, altoiul și portaltoiul trebuie să provină din plante sănătoase. Procesul de altoire se poate efectua astfel:
- Altoirea în despicătură simplă – portaltoiul se taie de la nivelul solului, un procedeu practicat în special în luna mai.
- Altoirea în despicătură dublă – dacă portaltoiul este gros, atunci se face o copcă în jurul butucului, se taie la nivelul solului și se realizează o despicatură pe tot diametrul tăieturii, aplicându-se câte un altoi pe ambele părți.
- Altoirea în verde – un procedeu practicat în special în luna iunie, doar pentru lăstarii cu grosimi de 6-8 milimetri care va fi scurtat la 40-50 de centimetri față de sol, urmând să se taie oblic.
Înmulțirea viței de vie prin marcotaj
Acest procedeu este aplicat în viile pe rod, fără tulpini, realizat fie toamna, cu coarde maturate, fie în perioada de vegetație cu lăstari verzi.
Lucrări specifice pentru prăgătirea altoiului și portaltoiului:
Pregătirea portaltoiului – portaltoiul se pune la stratificat, apoi se curăță de nisip și, dacă este în conformitate cu cerințele, atunci se pune în apă și se va secționa în butași lungi de 38 de centimetri.
Pregătirea altoiului – asemenea portaltoiului, acesta va fi pus la stratificat, curățat și verificat, apoi secționat, chiar deasupra ochiului, cu o tăietură de 1,5 centimetri. Apoi, se lasă 15 ore la înmuiat.
Lucrările de îngrijire a solului
Aceste lucrări sunt foarte importante în primul an de vegetație: solul trebuie curățat și afânat, iar lăstarii legați după ce au format două-trei frunzulițe. În doi ani, butașii trebuie să se formeze complet și să intre în perioada de rodire.
Tratamente viță de vie (I – IV)
Conform agrointel.ro, este sugerată aplicarea mai multor scheme de tratament, cu fungicide, insecticide sau erbicide:
Tratamentul I, după ce lăstarii au ajuns la 10 centimetri
- Tratament împotriva făinării viței de vie – FungicidShavit 72 WDG
- Tratament împotriva acarienilor – NISSORUN de 0,05%, MILBE0KNOCK de 0.075% sau SANMITE 0.075%
- Tratament împotriva manei viței de vie – RIDOMIL GOLD de 0,25%, DITHANE M45 de 0,25% sau CAPTAN de 0,2%
Tratamentul II, prefloral, aplicat obligatoriu atunci când se deschid primele flori
- Tratament împotriva manei viței de vie – PROFILLER de 0,25%, MIKAL FLASH de 0,25%, ALLIETTE de 0,2% sau VERITA de 0,2%
- Tratament împotriva făinării viței de vie – TOPSIN de 0,15% sau FungicidShavit 72 WDG
- Tratament împotriva moliilor – DECIS MEGA de 0.02%, ACTARA de 0.01% sau CALYPSO de 0.02%
Tratamentul III, floral, atunci când s-au scuturat majoritatea florilor, la 12-14 zile de la cel de-al doilea tratament
- Tratament împotriva manei viței de vie – PROFILLER de 0,25%, MIKAL FLASH de 0,25% sau ALLIETTE de 0,25%
- Tratament împotriva făinării și a putregaiului cenușiu – TOPSIN de 0,15%
Tratamentul IV, aplicat la 12-14 zile de la cel de-al treilea tratament
- Tratament împotriva manei viței de vie – PROFILLER de 0,25%, MIKAL FLASH de 0,25%, ALLIETTE de 0,25% sau CURZATE MANNOX de 0,25%
- Tratament împotriva făinarii viței de vie – TOPSIN de 0,15% sau FungicidShavit 72 WDG
- Tratament împotriva acarie
- iva manei viței de vie – CURZATE de 0,25%
- Tratament împotriva făinarii viței de vie – FungicidShavit 72 WDG
- Tratament împotriva putregaiului cenușiu – CANTUS de 0,1% sau ROVRAL de 0,1%
Tratamentul VI, aplicat înaintea de intrarea în pârgă
- Tratament impotriva manei vitei de vie – CURZATE de 0,25%, ALCUPRAL de 0.5%, CAPTAN de 0,2% sau DITHANE M45 de 0,2%
- Tratament impotriva fainarii vitei de vie – FungicidShavit 72 WDG sau TOPSIN de 0,15%
Citește și: Cultivarea viței de vie pas cu pas – Îngrijire, tăiere și pregătirea pentru iarnă. Partea 2
Tratamentul VII, aplicat la intrarea în pârgă
- Tratament împotriva putregaiului cenușiu – ROVRAL de 0,1%, SWICH de 0,06% sau CANTUS de 0.1%
- Tratament împotriva moliilor – DECIS MEGA de 0.02%, ACTARA de 0.01% sau CALYPSO de 0.02%
Tratamentul VIII, aplicat cu 14 zile înainte de recoltare
- Tratament împotriva putregaiului cenușiu – ROVRAL de 0,1%, SWICH de 0,06% sau CANTUS de 0.1%.
Stropirile viței de vie se efectuează pe toată durata de vegetație, aplicate cu scop de prevenție și diminuare a apariției sau pagubelor efectuate de boli.