Joi, 10 decembrie 2020, s-a obținut un acord al Consiliului European privind bugetul UE pe termen lung pentru perioada 2021-2027 și instrumentul temporar de redresare NextGenerationEU. Astfel, Comisia Europeană se pregătește pentru adoptarea bugetului UE pentru anul 2021.
Buget în valoare de 164 de miliarde de euro și plăți în valoare de 166 de miliarde de euro
Conform Agrointeligența-AGROINTEL.RO „este un pas procedural care reflectă pe deplin acordul politic informal la care s-a ajuns la 4 decembrie 2020 între Parlamentul European și Consiliu, sub coordonarea Comisiei. Proiectul de buget prevede angajamente în valoare de 164 de miliarde de euro și plăți în valoare de 166 de miliarde de euro.”
Bugetul ar fi primul din cadrul financiar multianual 2021-2027, în cazul în care ar fi adoptat. Cu ajutorul acestuia, UE va avea posibilitatea să asigure un răspuns continuu la pandemia de coronavirus și la consecințele acesteia, mobilizând fonduri publice semnificative. În plus, proiectul se bazează pe instaurarea unei Europe mai ecologice, mai digitală și mai rezistente.
Salut călduros faptul că ne îndreptăm către finalizarea bugetului UE pentru anul 2021. Odată adoptat, toți cetățenii UE vor beneficia de acest buget, care va constitui un sprijin direct pentru redresarea noastră comună, pentru cercetătorii, întreprinderile și fermierii noștri, dar și pentru regiuni și partenerii noștri externi.
În etapa următoare, această propunere necesită aprobarea rapidă a Consiliului pentru ca Parlamentul European să voteze cu privire la aceasta în cadrul sesiunii sale plenare din perioada 14-17 decembrie. Acest lucru ar permite intrarea în vigoare a bugetului la 1 ianuarie 2021, a comunicat comisarul Johannes Hahn, responsabil pentru buget pentru sursa citată.
Subvenții APIA 2020 care au intrat în vigoare în această săptămână
Plata de la finalul anului va intra în vigoare pentru:
- Sprijinul cuplat la vaca de lapte
- Sprijinul cuplat la vaca de carne
- Sprijinul cuplat la bivolițe
- Ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură
- Sprijinul din fonduri UE pe Măsura 21
- Ajutorul de stat pentru producătorii de vin
- Ajutorul de stat pentru crescătorii de animale
- Ajutorul de minimis pentru usturoi
Dacă ți s-a părut interesant acest articol, te invităm pe pagina de Facebook Agromedia.ro pentru mai multe discuții despre agricultură, trucuri și sfaturi pentru gospodari!