Bolile tomatelor pot distruge întreaga recoltă în cazul în care nu sunt depistate la timp și tratate corespunzător. Pentru a nu ajunge la compromiterea întregii recolte, trebuie să cunoaștem cele mai întâlnite boli ale tomatelor și modul în care se pot trata.
Bolile Tomatelor – Mana
Mana poate fi cauzată de ploi, umiditate atmosferică ridicată, aerisire deficitară și poate afecta multe fructe și legume, apărând pe toate organele plantei: frunze, tulpini, flori, chiar şi fruct. Primele semne ale manei pot fi depistate de frunze, prin apariția unor pete de culoare verde – gălbuie. În timp, frunzele vor deveni maronii și se vor usca. Există posibilitatea ca pe partea inferioară a frunzelor să apară un pub albicios, dacă în aer este multă umiditate.
În cazul în care apare pe tulpină, atunci vor apărea pete brune, iar, pe fruct, apar pete circulare în zona codiței, urmând să se extindă asupra întregului fruct.
Cum se tratează
În primul rând, este important să depistați frunzele și fructele afectate, să le îndepărtați și să le distrugeți, având grijă să nu intre în contact cu alte plante. Toate ustensilele folosite pentru acest prim pas trebuie dezinfectate. Un alt pas important pentru prevenirea manei este evitarea cultivării tomatelor lângă culturi de cartofi, sau pe un sol în care în anul trecut au fost cartofi. Făcând parte din aceeași familie, suferă de aceleași boli. Apoi, se pot efectua tratamente cu produsul preferat.
Bolile tomatelor – Ofilirea bacteriană / cancerul bacterian
Ofilirea bacteriană atacă întreaga plantă, începând cu pătarea frunzelor de la bază, continuând să afecteze până în vârful plantei. În plus, apar pete circulare de culoare galbenă – maronie, iar codițele fructelor vor fi îndreptate în jos. Pe tulpină, boala poate fi identificată prin apariția unor dungi de culoare brună.
Florile atacate se ofilesc, iar fructul este afectat ori la la nivelul inserţiei pedunculului, ori la nivelul semințelor care sunt brunificate şi au puterea de germinaţie foarte scăzută.
Cum se tratează
Plantele afectate trebuie, pentru început, îndepărtate și distruse, urmând să aplicați un tratament, de obicei, pe bază de Mancozeb (cel putin 50% concentratie).
Bolile tomatelor – Putregaiul cenuşiu
Putregaiul cenușiu este una dintre cele mai periculoase boli ale tomatelor, afectând frunzele, tulpinile dar şi fructele acestora. Boala este favorizată de umiditatea crescută din aer, motiv pentru care apare în special în culturile din spațiile protejate, dar și în câmp, în anii foarte ploioși. Boala fructului este semnalată de pete circulare care au, în mijloc, o culoare albicioasă.
Cum se tratează
Boala este favorizată de umiditatea crescută din aer, de hidratarea excesivă sau de lipsa aerisirii, motiv pentru care cel mai bun tratament este prevenția. Pentru a preveni apariția putregaiului cenușiu, cultura trebuie să fie aerisită prin desfrunzire şi copilire, și prin îndepărtarea buruienilor. Răsadurile trebuie plantate lăsând o distanță mai mare între ele, iar tratamentele folosite trebuie să alterneze pentru ca boala să nu creeze rezistență.
Bolile tomatelor – Pătarea cafenie a tomatelor
Pătarea cafenie a frunzelor (Passalora fulva – sinonim cu Fulvia fulva sau Cladosporium fulva) apare, în special, în cazul culturilor de tomate din spațiile protejate. Boala poate fi depistată cu ajutorul apariției unor pete galbene pe fața frunzele dezvoltate, iar pe spatele acestora prin apariția unui puf albicios care își schimbă culoarea în următoarele zile. Frunzele afectate mor, iar fructele nu mai cresc.
Cauzele apariției acestei boli sunt legate de temperaturile mai ridicate, de peste 22 de grade Celsius, alături de umiditatea ridicată a aerului (peste 95%). O altă cauză este spațiul neaerisit, dar și resturi de plante infectate și sporii ciupercii „conidii”.
Cum se tratează
Ca și în cazul putregaiului cenușiu, prevenția este foarte importantă. În acest sens, este important să alegeți hibrizi cu rezistenţă genetică la Passalora fulva și să irigați cu instalaţiile de udare prin picurare. Spațiile de cultură protejate trebuie să fie foarte bine aerisite, în special prin defolierea etajelor inferioare ale plantelor.
Plantele infectate trebuie îndepărtate și distruse corespunzător, urmând dezinfectarea spațiului în condiții eficiente. În cazul apariției bolii, se recomandă folosirea tratamentelor chimice de specialitate.
Dacă ți s-a părut interesant acest articol, te invităm pe pagina de Facebook Agromedia.ro pentru mai multe discuții despre agricultură, trucuri și sfaturi pentru gospodari!