Descoperă

Surpriza unei familii care a plantat usturoi în grădină: „Se face din ce în ce mai mare”

Surpriza unei familii care a plantat usturoi în grădină: "Se face din ce în ce mai mare"
Surpriza unei familii care a plantat usturoi în grădină: "Se face din ce în ce mai mare"

O tânără mamă din Marea Britanie a avut parte de o supriză mai mult decât plăcută atunci când a încercat să recolteze primele bucăți de usturoi.

Plantat cu un an în urmă cu ajutorul unor bulbi pe care îi primise de la un prieten, usturoiul minune era extrem de greu de scos din pământ, iar tulpina acestuia era mai înaltă decât fiica ei de doi ani.

Tânăra cultivase în grădină o specie de usturoi gigant

Femeia din Southampton, Hampshire, a realizat că usturoiul său, mai înalt decât fiica ei de doi ani, este cu totul deosebit, așa că a ales să facă o poză cu frumoasa producție. Înalțimea plantelor, măsurată de la bulb până la vârful tulpinii, era de 1,27 m.

„Se face din ce în ce mai mare în fiecare an. Știu că se numește usturoi de elefant, însă, de obicei, nu crește chiar atât de mare. Am plantat bulbii în octombrie, iar în iulie am început să-l recoltăm. De-acum încolo, o să mâncăm usturoi la fiecare masă”, a declarat tânara.

Femeia a mai povestit jurnaliștilor că a oferit bulbi și altor membri ai familiei, pentru a avea o competiție anuală: cine crește cel mai mare usturoi.

Usturoiul de elefant este de trei ori mai mare decât cel normal

Surpriza unei familii care a plantat usturoi în grădină: "Se face din ce în ce mai mare"

Usturoiul de elefant poartă denumirea oficială de Allium ampeloprasum var. ampeloprasum, dar este cunoscut sub multe alte nume populare: usturoi chilote, usturoi oriental, usturoi moale, usturoi de elefant sau usturoi cu cap mare.

Cățeii de usturoi pot ajunge și la dimensiunea de zece centimetri, iar tulpina acestuia atinge înălțimea de un metru. Cel mai optim mod de cultivare este prin bulbi, în perioada toamnei, având nevoie de lumina directă a soarelui pe tot parcursul zilei pentru a se dezvolta la potențialul maxim.

Această specie de usturoi nu este mai pretențioasă decât celelalte, fiind foarte rezistentă la îngheț. Specialiștii recomandă, totuși, acoperirea cu un strat de mulci în perioada iernii.

Culturile de usturoi de elefant dau foarte mare randament: pe un metru pătrat de teren, se pot recolta până la trei kilograme de usturoi, datorită faptului că o singură căpățână de usturoi poate ajunge la greutatea de 200 de grame.

În plus, soiul White Elephant este foarte rezistent la boli. De obicei, acesta poate fi afectat atunci când nu este tratat corespunzător de făinare, nanism galben și mușca de ceapă.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Descoperă