Noaptea de Înviere este noaptea de sâmbătă spre Dumincă, atunci când credincioșii merg la biserică pentru a participa la slujba de Înviere. Apoi, creștinii iau lumină de la preot, adică aprind o lumânare pe care, tradiția spune, este bine să o ducă aprinsă până acasă.
Confom credinței religioase, lumânarea reprezintă biruinţa vieţii asupra morţii şi a binelui asupra răului, fiind unul dintre cele mai importante simboluri.
Tocmai de aceea, fiecare biserică are o lumânarea de Înviere care stă aprinsă pe tot parcursul slujbei, urmând ca fiecare creștin să-și aprindă propria candelă sau lumânare pe care o va aduce acasă. Lumânarea nu se aruncă, ci se păstrează la icoană, fiind aprinsă în cazul unui necaz, la cutremur, furtuni sau boală.
Tradiții în noaptea de Înviere
După slujbă, creștinii merg acasă unde se pot înfrupta din bucatele mesei de Paște. Ziua de Înviere este prima zi în care se pot consuma carne, ouă și lapte, după cele 40 de zile ale Postului Mare, cel mai important post al credinței creștine.
Masa de Paște conține, tradițional, ouă vopsite, carne de miel, pască și cozonaci, iar spartul ouălor este un obicei important. Creștinii se folosesc de cuvintele „Hristos a înviat!”, urmând să li se răspundă prin cuvintele „Adevărat a înviat!” și să ciocnească ouăle vopsite.
Încă din Antichitate, egiptenii credeau despre ou că este un simbol al lumii şi al eternităţii, datorită formei perfecte și fără de început. În timp, s-au descoperit coji de ouă în mormintele creștinilor, fiind folosite ca tradiție de înmormântare. Pentru iudei și păgâni, ouăle erau un simbol al creației și învierii.
Credincioșii au asociat mereu ouăle roșii cu perioada Paștelui. Ouăle erau vopsite în culoarea roșie pentru că simbolizau sângele Mântuitorului și sacrificiul Acestuia pentru omenire. Conform tradiției creștine, Maria Magdalena s-a prezentat în fața împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus: „Hristos a înviat!“. De asemenea, se spune că Fecioara Maria a dus un coșuleț de ouă fierte la picioarele Mântuitorului pe curce, acestea înroșindu-se cu sângele lui Iisus.
În trecut, oamenii își ofereau ouă vopsite ca daruri, fiind considerat un simbol al echilibrului şi al renaşterii naturii. Superstițiile populare susțin că cel căruia i s-a spart oul trebuie să-l dăruiască celui care a câștigat, pentru a nu mânca ouă stricate în viața de apoi. De asemenea, persoana care găsește ouă cu două gălbenușuri primește un semn de căsătorie.
Ce nu e bine să faci în noaptea de Înviere
Superstițiile tradiționale ne învață că, în noaptea de Înviere, nu este bine să te cerți. Cearta ar fi o modalitate prin care nu accepți cu bucurie Învierea lui Iisus și nu ai lumină în suflet. De asemenea, este important să nu te prindă această noapte certat cu cineva, fiind necesar să repari relațiile mai șubrede din viața ta. În noapte de Înviere nu e bine să blestemi, fiind urmărit de ghinioane.
De asemenea, se spune că în această noapte este bine ca prima persoană care îți intră în casă să fie un bărbat, pentru a avea parte de noroc. După slubja de la biserică, este bine să iei apă sfințită acasă, pe care s-o folosești atunci când ești bolnav. Se spune că această apă are proprietăți vindecătoare.
Multumesc frumos!Doamne ajuta!