Masa de Anul Nou trebuie să fie plină cu preparate delicioase. Trecerea dintre ani este mereu marcată cu o cină fastuoasă. Pe lângă preparatele principale, asemenea fripturii, peștelui sau sarmalelor, aperitivele sunt cele mai ofertante preparate. Reprezentând primul preparat servit la masă, aperitivul este foarte important. Tocmai de aceea, vă prezentăm câteva idei de aperitive foarte ușor de realizat.
Salate
Salată de crudități
Ingredientele necesare:
- 3 morcovi medii
- o țelină mare (rădăcină)
- un măr
- zeamă de lămâie
- 2-3 linguri de maioneză
- piper
- sare
Morcovii, mărul și țelina se dau prin răzătoarea mică, urmând să fie amestecate cu maioneză și zeamă de lămâie. Apoi se condimentează cu sare și piper după gust.
Salată aperitiv cu piept de curcan
Ingredientele necesare:
- 300 g piept de curcan
- 3 morcovi
- o țelină
- 2 rădăcini pătrunjel
- 4-5 cartofi
- o ceașcă mazăre (opțional)
- o ceapă
- castraveți murați
- sare
- piper
- muștar
- gogoșar roșu, pentru decor
- maioneză
Pentru început se curăță bine carnea cu apă rece, iar legumele se curăță. Curcanul se pune la fiert, alături de ceapă și un praf de sare. Apoi, se adaugă morcovii, țelina, cartofii și pătrunjelul. După ce ingredientele au fiert, se toacă mărunt. Castraveții murați se toacă și ei mărunt și se lasă la scurs jumătate de oră.
Amestecăm totul cu maioneză, muștar, sare și piper după gust, păstrând câteva linguri de maioneză și pentru a decora salata.
Salată de ciuperci cu usturoi
Ingredientele necesare:
- 2 conserve ciuperci
- 1/2 legătura mărar
- 3-4 căței de usturoi
- 2-3 linguri de maioneză
Pentru început, ciupercile se scurg bine de apă și se toacă mărunt. Urmează să tocăm mărarul și usturoiul, tot mărunt. Toate ingredientele se amestecă, folosind maioneză proaspătă.
Brioșe și Mousse
Brioșe sărate
Ingredientele necesare:
- un piept de pui
- 2 ouă
- 4-5 linguri făină
- o legătură ceapă verde
- 1/2 ardei gras roșu
- puțin praf usturoi
- sare
Carnea, ceapa și ardeiul gras se toacă mărunt sau se pun într-un blender. În compoziție se adaugă ouăle și făina, potrivind cantitatea de făină daca este prea lichidă. În tava de brioșe se pun forme de brioșe, adăgând compoziția. Se pun la cuptor pentru 20 de minute.
Mini brioșe din dovlecel
Ingredientele necesare:
- 3 dovlecei medii
- 200 g de cașcaval
- 2 ouă,
- 3 căței de usturoi
- câte 2 lingurițe de pătrunjel și mărar verde tocat
- sare
Coaja dovleceilor se curăță, iar pulpa se dă prin răzătoare. Apoi, se pune la scurs pentru cel puțin jumătate de oră. După ce s-au scurs bine, se mai storc încă o dată în mână. Într-un recipient încăpător se adaugă dovleceii, ouăle, cașcavalul ras, usturoiul, verdeața și sarea.
Compoziția se pune în formele de brioșe, iar dacă este prea lichidă se pot adăuga 1-2 linguri de făină. Se coc la cuptor timp de 20 de minute sau până când trec testul scobitorii. După ce se răcesc, brioșele se pot servi!
Mousse de somon afumat
Ingredientele necesare:
- 200 g file de somon afumat
- 100 g cremă de brânză
- 100 g brânză mascarpone
- suc de portocale
- verdeață, după preferințe
Într-un blender, se toacă somonul și cele două creme de brânză, alături de puțin suc de portocale pentru a tăia din grăsimea compoziției. Se adaugă verdeață tocată mărunt și se servește rece, pe pâine prăjită.
Aperitive umplute
Ouă umplute cu șuncă și ardei
Ingredientele necesare:
- 6 ouă
- 1 conservă mică pateu
- 2 linguri unt la temperatura camerei
- 1 ardei gras roșu
- 1-2 felii șuncă tăiată cubulețe
- sare
- piper
- 1 linguriță muștar
- mărar pentru ornat
Ouăle se fierb tare și apoi se pun în apă cu gheață pentru a se decoji uniform. Apoi, se taie pe lungime, iar gălbenușul se strânge într-un bol, unde se amestecă bine cu pateul, muștarul și untul. Ardeiul și șunca se toacă mărunt și se adaugă în compoziția gălbenușurilor. Umplem ouăle și le ornăm cu mărar.
Roșii umplute cu ouă de prepeliță
Ingredientele necesare:
- 200 g de bacon, mușchi file sau pastramă de pui
- 500 g de mozzarella
- 10 roșii mari
- 20 oua de prepeliță
- busuioc sau pătrunjel proaspăt
- sare și piper
Roșiile se spală, se taie pe jumătate și se scobesc cu grijă pentru a crea o gropiță. La baza roșiei se pune o bucată mică de bacon, pastramă sau mușchi, apoi mozzarella, apoi încă o felie de carne și apoi un ou de prepeliță crud. După ce toate roșiile sunt umplute, se bagă în cuptorul preîncălzit pentru 20 de minute sau până când oul este gătit. Când sunt gata, se condimentează cu sare și piper și se ornează cu verdeață.
Dacă ți s-a părut interesant acest articol, te invităm pe pagina de Facebook Agromedia.ro pentru mai multe discuții despre agricultură, trucuri și sfaturi pentru gospodari!