Anul 2020 nu a fost foarte ofertant cu agricultorii români din cauza secetei extreme.
Astfel, majoritatea culturilor agricole au fost afectate de lipsa de precipitații, ceea ce a ridicat mari probleme în rândul fermierilor.
Starea vremii este esențială în domeniul agriculturii, iar seceta, furtunile sau precipitațiile abundente pot afecta foarte rapid cursul productivității.
Ordonanța de urgență adoptată vine în ajutorul fermierilor ale căror culturi au fost afectate de seceta pedologică.
”Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale aduce la cunoștința fermierilor că în data de 02.09.2020 s-a publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 806, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2020 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică.
Având în vedere că, potrivit art. 8 din Ordonanță, cererea de solicitare a ajutorului de stat se depune în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului, invităm fermierii la centrele locale/județene APIA, respectiv al municipiului București în vederea depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat”, se declară într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.
Toamna anului 2020 vine cu despăgubiri pentru fermieri
Guvernul României va oferi despăgubiri de secetă fermierilor, începând cu data de 15 septembrie, odată cu Ordonanța de urgență adoptată încă din 24 august.
Condiția Comisiei Europene în legătură cu acest ajutor a rezidat în deținerea procesului-verbal de constatare și evaluarea corectă a pagubelor.
Un alt pas foarte important pentru fermierii doritori de ajutor a constat în depunerea cererii unice de înregistrare la APIA.
Cererea nu putea depăși suprafața declarată în cererea de plată a Campaniei agricolă de toamnă.
De asemenea, suprafața comunicată ca fiind calamitată trebuie să reprezinte cel puțin 30% din suprafața totală declarată, raportată la cultura calamitată.
Ajutorul primit de fermieri este următorul: pentru grâu și secară – 925 lei/ha, pentru triticale – 805 lei/ha, pentru orz – 912 lei/ha, pentru orzoaică – 951 lei/ha, pentru ovăz – 771 lei/ha, iar pentru rapiță – 1002 lei/ha.
„Anul acesta vom acorda și despăgubiri, exact așa cum am spus. În primul rând, despăgubiri pentru secetă pentru culturile care au fost afectate. Deja proiectul Ordonanței de Urgență a fost elaborat, a fost trimis la Bruxelles.
Comisia l-a aprobat și acum așteptăm rectificarea bugetară. Cei păgubiți o să primească sumele respective. Vorbim de 34.647 de fermieri și de 1.2 milioane de hectare”, a declarat Adrian Oros.
Fermierii din sectorul bovin mai pot depune cereri până pe 29 septembrie
Cererile de solicitare pentru despăgubiri în cazul sectorului bovin mai pot fi depuse până pe data de 29 septembrie inclusiv.
Ajutorul de stat este pus la dispoziție agricultorilor în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19.
Fermierii care se încadrează în condițiile impuse au mai multe posibilități de a depune cererea unică de ajutor de stat.
Aceștia o pot depune la sediile locale/județene APIA, respectiv la cel al municipiului București atât persoanal, cât și prin poștă, fax sau în format electronic.