Trucuri și sfaturi

Cum se plantează freziile – ghid de îngrijire

Cum se plantează freziile - ghid de îngrijire
Cum se plantează freziile - ghid de îngrijire

Freziile sunt flori originare din Africa de Sud, o rudă apropiată a irisului, cu peste 30 de specii. Numele i-a fost oferit de botanistul Christian P. Ecklon pentru a-l comemora pe prietenului său bun, Friedrich H.T. Freese, un alt botanist. Frezia este o plantă perenă, decorativă care crește în multe nuanțe și are un miros îmbietor.

Freziile sunt flori de primăvară care se oferă în cel de-al șaptelea an al căsniciei, reprezentând dragostea, prietenia, pasiunea și bucuria.

Plantarea freziilor

În primul rând, este foarte important să țineți cont de locul în care doriți să plantați freziile. Aceste aspecte contează, începând cu tipul solului, până la spațiul ales. Așadar, freziile au nevoie de lumina directă a soarelui. Substratul trebuie să fie ușor acid (un pH de 6-7), bine drenat. Pentru a le planta în grădină, spațiul trebuie bine curățat, iar pământul săpat.

Plantarea cu bulbi

Plantarea se face primăvara sau toamna în cazul freziilor. Bulbii trebuie sortați, iar cei vătămați trebuie îndepărtați. Pentru plantarea în grădină, sunt necesare gropi de 4-5 cm adâncime, cu distanța de circa 8-12 cm. Pentru plantarea la ghiveci, distanța dintre bulbi trebuie să fie de minim 2-3 cm. Primele semne ale înfloririi apar după aproximativ 2-3 săptămâni.

Plantarea cu semințe

Primele semne ale înfloririi apar după 10-12 săptămâni de la plantare în cazul planării cu semințe, însă durata în care florile rămân înflorite este mai mare, aproximativ 6-8 săptămâni.

Freziile au nevoie de temperaturi răcoroase, acesta fiind motivul pentru care nu se pot planta în timpul verii.

Cum se plantează freziile - ghid de îngrijire

Îngrijirea freziilor

Unul dintre cei mai importanți factori pentru îngrijirea corespunzătoare a freziilor este asigurarea luminii și adăpostirea de vânt. În plus, este necesară folosirea de îngrășământ, bogat în fosfor și potasiu. Specialiștii recomandă ca, după înflorire, frunzele și florile uscate să fie îndepărtate, în cazul în care ne referim la florile din ghiveci.

Fertilizarea se face în perioada de creștere, cu îngrășăminte lichide sau hidrosolubile speciale pentru flori, de maxim două ori pe lună. Freziile au nevoie de apă, însă nu în exces. Dacă pământul de sub stratul de la suprafață este uscat, atunci are nevoie de apă.

În perioada sezonului rece, bulbii freziilor din grădină trebuie scoși din pământ și depozitați într-un spațiu corespunzător.

Înmulțirea freziilor

Înmulțirea prin bulbi

Specialiștii susțin că este foarte important să lăsăm florile și frunzele freziilor să se usuce foarte bine pentru a avea timp să se regenereze și să recupereze nutrienții necesari. După uscare, bulbii se scot și se depozitează într-un spațiu răcoros, umbros și bine aerisit. La începutul primăverii, aceștia se separă și se plantează.

Înmulțirea prin semințe

Înmulțirea prin semințe este un proces de lungă durată și anevoios. Pentru a înflori, freziile din semințe au nevoie de un an și jumătate. Semințele trebuie plantate la 1 cm adâncime într-un amestec de turbă și pământ de flori, începând să germineze în 3-4 săptămâni din momentul plantării.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.