Trucuri și sfaturi

Cum să usuci fasolea acasă pentru depozitarea de iarnă

Cum să usuci fasolea acasă pentru depozitarea de iarnă
Cum să usuci fasolea acasă pentru depozitarea de iarnă

Fasolea este una dintre cele mai cunoscute și mai folosite leguminoase din țara noastră, fiind, de multe ori, în preferințele românilor atunci când vine vorba despre preparatele culinare delicioase.

Fasolea se poate găsi atât în formă de păstăi verzi, cu usturoi sau ca tocăniță, cât și boabe, cu ciolan afumat sau sub forma mult cunoscutului aperitiv fasole bătută.

De asemenea, fasolea este cunoscută ca leguma care conține cele mai multe fibre (conținând și fibre solubile și insolubile), însă este bogată și în vitamine și minerale.

Uscarea fasolei pentru iarnă

Uscarea fasolei este un proces care se poate efectua în mai multe moduri. Printre acestea, regăsim culegerea boabelor direct din teacă atunci când aceasta s-au uscat, uscarea tecilor de fasole la aer sau prin uscarea întregii plante la aer, prin agățare.

Prima modalitate presupune să lăsați teaca să se usuce și să culegeți boabele direct de pe fir, urmând să le depozitați într-o pungă închisă etanș pentru a nu mucegăi.

Dacă vreți să culegeți tecile de fasole și să le uscați la aer, atunci le puteți pune pe ziare, într-o zonă foarte bine aerisită, unde să nu pătrundă ploaia sau să nu fie expuse la multă umiditate. Din când în când, boabele de fasole trebuie întoarse pentru a se usca pe toate părțile.

În cazul în care doriți să uscați întreaga plantă, atunci scoateți rugii de fasole pentru a-i lega de rădăcini. Apoi, planta trebuie agățată într-o zonă aerisită, ferită de ploaie sau de lumina puternică a soarelui.

Atunci când tecile au prins o culoare maronie, înseamnă că s-au uscat, fiind momentul optim să scoateți boabele de fasole și să le puneți la păstrare într-o pungă închisă etanș.

Conform specialiștilor, ar trebui ca boabele de fasole să fie depozitate pentru câteva zile în congelator sau chiar puse într-un cuptor încălzit la nivel mic, pentru câteva ore, pentru a asigura eliminarea germenilor și bacteriilor din boabe.

Cum să usuci fasolea acasă pentru depozitarea de iarnă

Depozitarea fasolei

În cazul în care nu depozitați fasolea în pungi închise ermetic, atunci trebuie să țineți cont de următoarele condiții foarte importante pentru păstrarea acesteia în condiții optime pentru iarnă.

În primul rând, boabele de fasole nu trebuie depozitate în spații unde gradul de umiditate depășește 50%, iar temperatura nu trebuie să fie mai mare de 10 grade Celsius. Cel mai indicat spațiu pentru depozitarea fasolei este frigiderul.

Beneficiile fasolei

Fasolea este leguma care conține cea mai mare cantitate de fibre, atât solubile, cât și insolubile, o componentă importantă pentru sănătate. Astfel, introducerea fasolei în dietă poate îmbunătăți nivelul colesterolului și poate reduce riscurile cauzate de bolile cardiace.

De asemenea, fibrele sunt importante pentru a menține sănătatea tractului digestiv. Fasolea poate ajuta la menținerea cantității de zahăr, reducând riscul apariției diabetului.

Fasolea conține și multe minerale, asemenea calciului, fosforului, potasiului, acidului folic, magneziului și fierului. Așadar, datorită conținutului de calciu și fosfor, fasolea ajută la întreținerea sănătății oaselor.

Conținutul de magneziu ajută la menținerea sistemului imunitar, dar și la metabolizarea energiei. Fierul promovează dezvoltarea sănătoasă a celulelor.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.