Sărbătoarea Rusaliilor, cunoscută și sub numele popular de Cincizecime, este prăznuită la 50 de zile de la Învierea Domnului. Fiind strâns legată de Paște, această sărbătoare nu are dată fixă, iar, în 2021, creștinii sărbătoresc Rusaliile pe data de 20 și 21 iunie.
Pogorârea Duhului Sfânt peste sfinții Apostoli este menționată în Noul Testament, în special în cartea Faptele Apostolilor unde se spune că Duhul Sfânt pogoară din cer ca un vuiet mare de vânt și Se răspândește deasupra fiecăruia dintre cei prezenți, sub forma unor limbi de foc.
Tradiții Rusalii 2021
În sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, cunoscută și sub denumirea populară de Moșii de vară, creștinii dau de pomană, pomenind pe cei trecuți în neființă. Această tradiție își are originile în cultura romană, fiind legată de Rosalia, sărbătoarea trandafirilor.
Una dintre cele mai importante tradiții ale acestei zile trebuie luată în considerare de gospodari. În această zi nu se lucrează, nu se spală, nu se muncește câmpul, nu se coase și nu se face curat. Obiceiul popular spune că, în această zi, nu trebuie să se intre în vie sau să se meargă în locurile pustii, în preajma pădurilor sau a fântânilor, pentru a nu întâmpina spiritele rele care bântuie aceste locuri.
Nici la câmp nu se merge în zilele de Rusalii, pentru a nu supăra ielele care pot pedepsi gospodarii. Astfel, este important ca oamenii să respecte puterea ielelor care îi vor pedepsi pe cei care nu păstrează obiceiurile acestor zile de sărbătoare.
Ce nu trebuie să faci de Rusalii
Conform credinței populare, în zilele de Rusalii nu trebuie să călătorești departe de casă. În plus, pentru a te feri de mânia ielelor, nu trebuie să intri în ape, existând pericolul ca acestea să tragă la fund persoanele care se aventurează în râuri și lacuri. O altă superstiție populară este legată de locurile înalte care trebuie evitate, asemenea arborilor.
De asemenea, în zilele de Rusalii nu trebuie să te cerți cu nimeni, tot în ideea de a te feri de ielele care așteaptă conflictele dintre oameni. Oamenii de la sate poartă crenguțe de nuc și de tei în sân, după ce acestea au fost sfințite la biserică, tot pentru a fi feriți de spiritele rele. Crengile de tei și frunzele de nuc sunt duse la biserică și apoi sunt puse în case, la icoane și la tocul ușilor, unde sunt păstrate tot anul.
În Ardeal, oamenii țin obiceiul denumit “udatul nevestelor”. Gospodarii își udă soțiile cu apă pentru a fi sănătoase și frumoase tot restul anului. În gospodărie, oamenii ung ugerele vacilor cu unsori pentru a le spori laptele.