APIA: bani pentru agricultură. Au început plățile aferente lunii aprilie 2020

03.07.2020
APIA: bani pentru agricultură. Au început plățile aferente lunii aprilie 2020

APIA a anunțat că se vor da banii pentru agricultură aferenți lunii aprilie 2020. Sunt vizați crescătorii de animale.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a anunțat că a început deja plățile pentru crescătorii de animale. Fermierii vor primi banii din ajutorul de stat, pentru cererile de plată făcute în luna aprilie.

Din 2 iulie, crescătorii de animale au început să primească banii în conturi

Suma autorizată pentru luna aprilie 2020 este de 760.961,15 lei. Banii se acordă de la bugetul de stat. 18 fermieri au fost eligibili pentru acces acest ajutor de stat. Banii oferiți de APIA sunt incluși într-o schemă de ajutor de stat, prevăzută în Hotărârea de Guvern nr.1179/2014.

Sectorul de creștere a animalelor are alocată o sumă de 54 de milioane de lei, pentru tot parcursul anului. Suma a fost aprobată de Guvern în luna aprilie.

În același timp, la finalul lunii iunie 2020 s-a încheiat și Campania 2019 APIA. La acest moment 99,87% din fermierii eligibili la plată au primit sumele aferente anului trecut. În anul 2019 au fost autorizați la plată, în total, 843.349 fermieri.

Hotărârea de Guvern nr. 1179/2014, precizată și mai sus, instituie o schemă de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor. Schema de ajutor de stat este valabilă pe perioada 2015-2020. Suma maximă de plată pentru sectorul de creștere animale este de 759,25 milioane de lei.

Bani pentru agricultură. Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor este:

a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii și menținerii registrelor genealogice;

b) de până la 70% din costurile aferente testelor efectuate de terți sau în numele unor terți pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului, cu excepția controalelor efectuate de proprietarul șeptelului și a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.

Fermierii primesc bani de la APIA. La începutul lunii iulie crescătorii de animale încaseză în conturi plățile aferente lunii aprilie 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *