Zicala românească ne spune că omul cât trăiește învață, iar acest lucru este din ce în ce mai adevărat pe măsură ce rețelele de socializare se extind. Oamenii pot împărtăși din ce în ce mai multe informații și deși, uneori, avem impresia că le-am văzut pe toate, internetul ne surprinde cu un truc de viață nou în fiecare zi.
Modul corect de a turna ulei într-un vas
Filmulețul în care o femeie ne arată cum se folosește corect o sticlă de ulei a ajuns viral pe Tik Tok. Cele peste 6000 de share-uri sunt dovada vie a faptului că un truc atât de simplu poate avea un impact atât de mare asupra pasionaților de bucătărie.
Sub imperiul provocării „arată-mi un truc de viață pe care l-ai văzut din întâmplare într-o zi și care a devenit obișnuință”, utilizatoarea de Tik Tok a arătat că nu trebuie să scoți neapărat capacul sticlei de ulei pentru a-l folosi, ci, din contră, dacă îl păstrezi, atunci uleiul se va turna mult mai ușor, într-o cantitate potrivită.
Uleiul de floarea soarelui are o calitatate mai bună ca cel de măsline
Uleiul de floarea-soarelui se obține prin extracția și presarea semințelor de floarea-soarelui. Contrar părerilor populare, uleiul de măsline nu este mai calitativ ca cel de floarea soarelui. Uleiul de floarea soarelui este poli-nesaturat, asemenea celui regăsit în pește. În cazul în care a fost presat la rece, atunci beneficiile acestuia sunt de mai mare importanță. Totuși, nutriționiștii ne învață că uleiul își păstrează proprietățile atunci când nu este gătit. Grăsimile polinesaturate nu pot fi produse de organismul uman, așa că trebuie preluate din alimentație.
Uleiul de floarea soarelui este uleiul vegetal cu cel mai mare conținut de vitamina E (alfa-tocoferol). Acesta poate fi împărțit în trei categorii:
- uleiul de floarea-soarelui linoleic, în care predomină conținutul de acizi grași polinesaturați (în special acidul Omega-6) și vitamina E și în care se regăsește o cantitate mai mică de acizi saturați
- uleiul de floarea-soarelui cu conținut mare de acid oleic (cel puțin 80%), bogat în acizi grași mononesaturați
- uleiul de floarea-soarelui cu un conținut mediu oleic, conține mai puțin de 10% grăsimi saturate
100 ml de ulei de floarea soarelui conțin 884 kcal, dar și vitamine E, vitamina K, vitamine B8 și fier. Doza recomandată de ulei de floarea soarelui este cuprinsă între 0,5 % – 5,0 % din cantitatea de grăsimi ingerată.
Uleiul de floarea soarelui are proprietăți antibacteriene și antimicrobiene, reducând incidența de infecții nocosomiale. Oamenii de știință au observat vindecări rapide în cazul infecției cu Staphylococcus aureus, Pseudomonas aeroginosa, Candida albicans, S. typhimurium și Escherichia coli atunci când au folosit ulei de floarea-soarelui ozonizat (barbotat cu ozon).
De asemenea, uleiul de floarea soarelui este utilizat în industria cosmetică, în cazul produselor cu activitate emolientă și hidratantă, având un rol umectant și emolient asupra pielii, datorită naturii lipidice.