Descoperă

9 fructe și legume hibride ieșite din comun. Ce avantaje prezintă pentru fermieri combinațiile neobișnuite

Legumele și fructele hibride, obținute din combinații neobișnuite de specii, își fac loc, încetul cu încetul, pe piața internațională. Deși aceste combinații pot fi infinite, nu toate sunt destul de gustoase sau de arătoase pentru publicul larg.

Rezultatele agricultorilor sunt, uneori, spectaculoase, nu doar datorită aspectului fascinant pe care îl au aceste fructe sau legume, ci și datorită beneficiilor aduse de acestea organismului uman.

Aceste produse hibride nu sunt modificate genetic în laborator, ci sunt combinate, un proces pe care agricultorii l-au învățat din natură și prin care s-au dezvoltat specii de plante în timp, datorită polenului, a albinelor, a vântului și semințelor.

Multe dintre fructele și legumele pe care le consumăm în prezent sunt hibrizi, neavând nicio asemănare cu variantele lor antice. Spre exemplu, grapefruitul este o combinație dintre pomelo și portocală, banana nu semăna deloc cu cea tradițională galbenă sau speciile de mere hibride care au din ce în ce mai mult succes.

Fructe hibride interesante

Pluerry – combinația dintre prune și cireșe

9 fructe și legume hibride ieșite din comun. Ce avantaje prezintă pentru fermieri combinațiile neobișnuite

Aceste fructe au fost create pentru iubitorii de cireșe care și-au dorit mereu o cantitate mai mare de fructe. Rezultatul combină perfect gustul dulce al cireșelor cu consistența prunelor.

În plus, gustul acestui fruct se schimbă în funcție de cantitatea de prune sau cireșe folosită. Acest raport înclină balanța spre gustul fructului în cantitate mai mare.

Peacharine – combinația dintre piersici și nectarine

9 fructe și legume hibride ieșite din comun. Ce avantaje prezintă pentru fermieri combinațiile neobișnuite

Acest fruct menține gustul inconfundabil și dulce al piersicilor, însă nu mai are puful specific, ci o textură mătăsoasă.

Pluot – combinația dintre prune și caise

9 fructe și legume hibride ieșite din comun. Ce avantaje prezintă pentru fermieri combinațiile neobișnuite

Aceste fructe conțin 70% prune și 30% caise și au un gust extraordinar de dulce. Astfel, au gust de prună foarte dulce, sunt zemoase, însă textura aparține caiselor.

Peacotum – combinația dintre piersici, caise și prune

9 fructe și legume hibride ieșite din comun. Ce avantaje prezintă pentru fermieri combinațiile neobișnuite

Acest fruct este deosbit deoarece este proclamat ca primul hibrid rezultat din combinația a trei fructe. Așadar, fructul are textura piersicilor, dar gustul prunelor și a caiselor, un gust extrem de puternic, asemenea salatei de fructe.

Limequat – combinația dintre lămâi verzi și Kumquat

9 fructe și legume hibride ieșite din comun. Ce avantaje prezintă pentru fermieri combinațiile neobișnuite

Ceea ce face acest fruct deosebit este faptul că și coaja lui este comestibilă, ca și în cazul Kumquatului, însă pulpa își păstrează gustul acrișor. De cele mai multe ori, aceste fructe sunt folosite pentru gemuri sau prăjituri.

Legume hibride ieșite din comun

BrusselKale – combinația dintre varza de Bruxelle și kale

9 fructe și legume hibride ieșite din comun. Ce avantaje prezintă pentru fermieri combinațiile neobișnuite

În engleză, acest hribrid interesant, destul de nou apărut, este regăsit în magazine și sub denumirea de BrusselKale, Lollipops, Kalettes, sau Flower Sprouts.

Prin această combinație, fermierii au păstrat un gust mai subtil de varză de Bruxelles și gustul dulceag al verzei kale. Rezultatul poate fi consumat și în stare crudă.

Broccoflower – combinație dintre broccoli și conopidă

9 fructe și legume hibride ieșite din comun. Ce avantaje prezintă pentru fermieri combinațiile neobișnuite

Combinație dintre cele două legume este una spectaculoasă, având un gust mai puțin pronunțat. Există două variante de broccoflower, una denumită Green Cauliflower care are atribuțiile fizice ale conopidei, iar cea de-a doua este numită Romanesco Cauliflower, cu vârfuri mai țepoase.

Brokali – combinația dintre broccoli și kale

9 fructe și legume hibride ieșite din comun. Ce avantaje prezintă pentru fermieri combinațiile neobișnuite

Această combinație are ca rezultat o legumă fragedă, cu un gust dulceag. Așadar, buchețele de broccoli primesc frunzele verzei kale, iar rezultatul este unul deosebit de dulce și de proaspăt.

Majoritatea fructelor și legumelor nu sunt combinate doar pentru un gust deosebit. Unii dintre acești hibrizi au o rezistență mult mai mare la condiții vitrege de temperatură decât „părinții” lor.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Descoperă