5 rețete de salată de vinete. Cum să eviți amărăciunea vinetelor

18.08.2021
5 rețete de salată de vinete. Cum să eviți amărăciunea vinetelor

Salata de vinete este unul dintre cele mai apreciate preparate de la finalul verii. Având un gust aromat, salata de vinete este perfectă pentru o zi călduroasă de vară și foarte ușor de preparat.

Sfaturi importante pentru o salată de vinete perfectă

De cele mai multe ori, salate de vinete iese amară. Acest fapt este cauzat de folosirea vinetelor care au crescut pe secetă, sau cele culese după ce le-a trecut vremea. Gustul amar vine de la substanțele numite alcaloizi.

Fiind destul de greu să ne dăm seama dacă o vânătă va fi amară sau nu, există câteva sfaturi care te pot ajuta să elimini o parte din amărăciune. Una dintre metode este presărarea cu sare peste vinete, atunci când ele stau la scurs.

De asemenea, nu este indicat să băgăm vinetele în apă atunci când vrem să le îndepărtăm coaja, pentru a nu elimina și miezul fix de sub coajă care conține o aromă subtilă de afumat.

De asemenea, atunci când salata este aproape gata, puteți adăuga câteva linguri de zeamă de lămâie. Astfel, vinetele își vor păstra culoarea deschisă, dar vor fi și mai gustoase.

Un alt sfat important pentru o salată de vinete perfectă este legat de ceapă. După ce ați tocat-o, ar fi bine s-o lăsați la scurs, cu scopul de a elimina substanțele care pot da un gust neplăcut salatei a doua zi.

Rețetă – salată de vinete clasică

Deși există foarte multe rețete de salată de vinete, de cele mai multe ori, cea clasică este cea mai apreciată. Ingrediente:

  • 2 vinete mari
  • ½ ceapă roșie sau albă
  • 70 ml ulei de floarea-soarelui
  • Zeamă de lămâie
  • Sare și piper

Vinetele se pun la copt, fie pe o tablă specială, fie pe aragaz și se coc. Apoi, se curăță de coajă și se lasă la scurs, adăugând sare. Cu ajutorul unei ustensile de lemn, se mărunțesc foarte bine și se amestecă și cu ulei.

Se adaugă și restul ingredientelor, zeama de lămâie și ceapa, sare și piper după gust și se lasă la odihnit timp de o oră.

Alte rețete de salată de vinete

Salată de vinete cu maioneză

Salata de vinete cu maioneză este delicioasă. Veți avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • 2 vinete
  • 1 ceapă mică
  • 70 ml ulei de floarea-soarelui
  • maioneză
  • zeamă de lămâie
  • sare și piper

Salata de vinete cu maioneză se prepară asemenea celei cu ceapă, adăugând maioneza la final și amestecând până la omogenizare. După ce a stat o oră la rece, salata de vinete se poate servi.

5 rețete de salată de vinete. Cum să eviți amărăciunea vinetelor

Salată de vinete cu iaurt și măsline

O variantă diferită de salată de vinete, această rețetă este delicioasă. Ingrediente necesare:

  • 2 vinete
  • ½ ceapă roșie
  • 250 ml iaurt gras
  • măsline feliate
  • zeamă de lămâie
  • sare și piper

Urmând aceeași rețetă, peste vinete se adaugă iaurtul și feliile de măsline, amestecând bine totul. Se asezonează cu sare, piper și zeamă de lămâie după gust, ornându-se cu frunze de pătrunjel proaspăt.

Salată de vinete cu ardei copți

Pentru această variantă de salată, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • 2 vinete
  • 6 ardei kapia
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 60 ml ulei de floarea-soarelui
  • 1 linguriță de muștar
  • sare și piper

Pentru această variantă, se coc și ardeii împreună cu vinetele. După ce sunt gata, se taie cubulețe și se amestecă și cu muștarul. Apoi, se amestecă într-un singur sens, folosind o lingură de lemn, turnând uleiul puțin câte puțin.

Urmează să adăugăm usturoiul zdrobit, ceapa, zeama de lămâie și sare și piper.

Salată de vinete fără coacere

În cazul în care nu aveți cum să coaceți salata de vinete, puteți face o variantă diferită. Veți avea nevoie de:

  • 2 vinete
  • 80 ml ulei de floarea-soarelui
  • ½ ceapă
  • zeama de la ½ lămâie
  • sare și piper

Eliminați coaja vinetelor crude, apoi tăiați-le în bucățele și adăugați zeamă de lămâie. Lăsați bucățelele să se odihnească puțin, apoi eliminați zeama. Cubulețele se pun în tigaie, în ulei încins pentru 10-15 minute, apoi se adaugă apă și se acoperă cu un capac.

După ce apa din tigaie se evaporă, vinetele se pasează. Apoi, se adaugă treptat uleiul, zeama de lămâie, sarea și piperul, urmând să se consume rece.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *