Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de vreme severă, valabile în jumătate de ţară. Potrivit specialiştilor, sunt aşteptate frecvente descărcări electrice, ploi torenţiale şi pe alocuri vijelii și grindină.
Vizate de codurile galben şi portocaliu sunt Capitala şi 27 de judeţe.
ANM a mai emis o avertizare meteorologică de tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de astăzi de la ora 14.00 până mâine la ora 06:00.
În intervalul menționat, în nordul și estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, precum și local în Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 70…90 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.
Totodată, a fost emisă o avertizare meteorologică de tip cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă de astăzi de la ora 10.00 până mâine, la ora 08.00.
Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale și pe alocuri vijelii și grindină.
Astfel de fenomene vor fi pe parcursul zilei de miercuri (18 august) în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și în nord-estul Olteniei, iar în noaptea de miercuri spre joi (18/19 august) și în Dobrogea. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.