Descoperă

Țările din Europa nu doresc urși din România. Motivul refuzului, explicat de ministrul Mediului

Țările din Europa nu doresc urși din România. Motivul refuzului, explicat de ministrul Mediului
Țările din Europa nu doresc urși din România. Motivul refuzului, explicat de ministrul Mediului

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că a propus mai multor state europene să relocheze urșii din România care încep să își facă apariția din ce în ce mai des în zonele populate de oameni.

Statele europene nu mai doresc păduri populate de urși

Totuși, acesta s-a lovit de un refuz categoric al acestor state care, deși nu mai dețin niciun exemplar de urs de zeci de ani, nici nu își mai doresc. Astfel, există multe țări din Europa care au eradicat intenționat populația de urși, dorind să nu pună în pericol turiștii.

„Eu aș merge pe o negociere cu statele din Europa. A existat o primă încercare de relocare și în alte state membre. Primul răspuns a fost nu. Pentru că unii spun că au exterminat populația acum o sută de ani și nu mai au niciun exemplar și nici nu ar trebui să mai aibă, Austria spune că ultimul exemplar a fost vânat acum o sută de ani și pentru turiști ar fi o problemă (…).

Am recitit astăzi răspunsurile de la aceste state membre. O să reluăm această discuție, pentru că România a ajuns să gestioneze cea mai mare populație de urși din Europa, este o specie strict protejată și atunci și celelalte state membre ar trebui să dea o mână de ajutor”, a declarat ministrul Mediului, pentru Digi24.ro.

Țările din Europa nu doresc urși din România. Motivul refuzului, explicat de ministrul Mediului

Statul român trebuie să plătească daune în valoare de 140 de milioane de lei pentru daunele provocate de urși

De asemenea, în cadrul conversației, ministrul Mediului a pus și problema vânătorii, susținând că nu este singura soluție pentru a gestiona numărul mare de urși din România.

„Vânătoarea în sine, înainte să fie interzisă, a fost, într-adevăr, o problemă pentru că, dacă prin gestionarea acestei populații te duci și vânezi doar exemplarele mari, se pot naște niste întrebări, dar gestionarea unei asemenea populații de urs nu se face doar împușcând sau prin vânătoare, exemplare mari. Trebuie să găsim și alte soluții. În cazul în care an de an este inacțiune, lucrurile se vor agrava. Această specie a ieșit din habitatul standard natural de animale de munte, îi gasim și în zona de deal, încep să coboare din ce în ce mai jos”, a concluzionat ministrul pentru sursa citată.

De asemenea, Tanczos Barna a ridicat și problema pericolului din cauza aparițiilor tot mai dese ale urșilor în sate și orașe. În acest scop, ministrul consideră că sunt necesare câteva măsuri preventive.

Printre acestea, regăsim: asigurarea unor zone de liniște în păduri, hrănirea animalelor, acordarea de subvenții pentru fermieri care să cultive terenuri considerate „zone tampon” – culturi cu grâu, ovăz, porumb – care să împiedice animalele să ajungă în localități.

Statul român trebuie să ofere despăgubiri în valoare de 140 de milioane de lei pentru daunele provocate de urși. Aceste daune nu au fost plătite din anul 2019.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Descoperă