Autoritățile ucraniene investighează un tânăr despre care se crede că s-a căsătorit cu verișoara sa, în vârstă de 81 de ani, pentru a scăpa de serviciul militar.
Între cei doi veri este o diferență de vârstă de 57 de ani
Alexander Kondratyuk, în vârstă de doar 24 de ani, susține că a început să dezvolte sentimente pentru verișoara sa, trecută deja de respectabila vârstă de 80 de ani. Femeia suferă de un handicap, însă Alexander neagă afirmațiile conform cărora căsătoria a avut loc doar pentru a scăpa de serviciul militar.
Armata este obligatorie în Ucraina, existând, totuși, câteva excepții. Spre exemplu, un bărbat căsătorit cu o femeie cu handicat care poate dovedi atât căsătoria, cât și starea proastă de sănătate a soției, cu documente oficiale, este scutit de serviciul militar. Căsătoria celor doi a avut loc într-un sat din apropierea orașului Vinnitsa din zona de Vest a Ucrainei.
Zinaida Illarionovna, proaspăta mireasă în vârstă de 81 de ani, a declarat jurnaliștilor că are un soț foarte bun care o îngrijește ca la carte. Totuși, vecinii femeii au declarat că tânărul nici nu locuiește în zonă. Unul dintre vecini a comunicat unei televiziuni locale că Illarionovna este, mai degrabă, vizitată de nepoții și de surorile ei, și nicidecum de soț.
Autoritățile nu au putut să interzică mariajul
Vecinii au mai susținut că femeia locuiește singură și că unicul semn al căsătoriei dintre cei doi este certificatul de căsătorie pe care tânărul îl scoate la iveală atunci când armata vine în zonă pentru a face recrutări. Prin prezentarea certificatului de căsătorie și a certificatului de handicap al femeii, tânărul este scutit de armată.
Autoritățile nu au putut interveni, în mod legal, pentru a interzice căsătoria celor doi. Comisarul care se ocupă de zona în care locuiesc aceștia a susținut că nu s-a putut face nimic pentru că cei doi au prezentat un certificat de căsătorie și alte acte care dovedeau că tânărul era rezident al casei unde o îngrijea pe soția lui.
Totuși, un avocat a susținut că autoritățile îi pot chema ca martori pe vecinii femeii și dacă se demonstrează că acesta nu locuiește acolo, atunci este obligat să se înroleze în armată.