Trandafirii sunt unele dintre cele mai frumoase flori ale lumii. Aceștia sunt regăsiți în diferite specii, însă cea mai cunoscută specie de trandafiri de dulceață este trandafirul Rosa Damascena. Fiind foarte parfumat și înflorind abundent, această specie mai este cunoscută și sub numele de Trandafirul de Damasc, Trandafirul de Kazanlak sau Rosa Damascena Trigintipetala. Astfel, trandafirul Rosa Damascena este folosit pentru dulceață, sirop, apă de trandafiri și alte derivate.
Îngrijirea trandafirului de dulceață
Trandafirul de dulceață poate fi plantat în toate zonele țării, nefiind pretențios față de sol, altitudine sau temperatură. Singurul lucru de care are nevoie în special este lumina, așa că nu este indicat să îl plantați la loc umbros. Pentru a spori înflorirea, trandafirul are nevoie de o temperatură cuprinsă între 15 – 30°C. Astfel, în România, trandafirul înflorește de la începutul lunii mai, până la sfârșitull verii.
Cel mai potrivit sol este solul luto-argiloas sau luto-nisipoas cu un pH între 6 și 8. În primul an de la plantare este necesară irigarea o dată pe săptămână, în cazul unei veri secetoase. De asemenea, este important ca apa să se dreneze foarte bine pentru a evita putrezirea rădăcinilor. Începând cu luna mai este importantă și fertilizarea cu îngrășăminte complexe.
Înainte de a fi plantați, locul trebuie curățat de buruieni în amănunt pe timpul verii, urmând ca toamna, la momentul plantării să se facă mai multe canale de drenaj. Gropile săpate trebuie să fie de 50x50x50 cm, la un interval de 1,5 metri între rânduri și 1,5 m între plante pe rândul respectiv.
În primul an de la plantare, se recomandă să fie prășiti de 3 – 4 ori în timpul verii. Primăvara, trandafirii se taie și se curăță, urmând să se sape în jurul lor.
Tăierea trandafirilor de dulceață
Curățarea și tăierea sunt acțiuni cu importanță multiplă. În primul rând, avem mai mult control asupra dezvoltării trandafirului, scăpăm de tulpinile afectate sau prea bătrâne. Apoi, se pot curăța mugurii terminali pentru a nu crește prea mult în înălțime, ci mai mult pe orizontală, rezultând într-o tufă deasă.
Recoltarea florilor pentru dulceață trebuie făcută la primele ore ale dimineții, atunci când acestea încep să se deschidă. Petalele de trandafir se depozitează în saci de pânză, urmând să le transferăm rapid în coșuri de răchită sau alte vase aerisite. Pentru a preveni fermentarea florilor, acestea trebuie prelucrate cât mai rapid, înainte de a trece perioada de 12 ore de când au fost culese, pentru a-și menține proprietățile.
Dacă ți s-a părut interesant acest articol, te invităm pe pagina de Facebook Agromedia.ro pentru mai multe discuții despre agricultură, trucuri și sfaturi pentru gospodari!