În prezent, ziua de 1 Mai este cunoscută ca Ziua Muncii, însă, în trecut, semnala începutul primăverii și era sărbătorită cu ritualuri păgâne, vechi din perioada neolitică.

1 Mai sau Ziua de Armindeni

În tradiția veche românească, prima zi a lunii Mai era cunoscută și sub numele de Ziua de Armindeni, însemnând o zi în care oamenii sărbează odihna pământului. Scopul acestei sărbători era acela de a proteja vitele, de a îndepărta dăunătorii, de a îndepărta grindina, de a celebra rodirea pământului, vinul și oamenii.

Petrecerea se ținea mereu la pădure, sau pe iarbă verde, iar oamenii consumau caș, miel și beau vin roșu cu pelin. Pentru a avea un an roditor, oamenii ieșeau de dimineață afară, se spălau cu rouă pe față și apoi beau vin roșu cu pelin, de aceea această zi mai poartă denumirile populare de Ziua Pelinului sau Ziua Bețivilor. În anumite zone ale țării, această sărbătoare purta numele de “băutul mărțișorului”.

Numele de Armindeni vine de la însemnătate acestui cuvânt, adică ramuri verzi pe care oamenii le puneau la porți și uși pentru sănătate, noroc și belșug. Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri ale zilei este acela de a nu vorbi urât boilor, alminteri animalele se îmbolnăvesc.

Armindeni vine, din punct de vedere etimologic, de la numele profetului Ieremia, dar și de la pomul curățat de crengi, împodobit cu spice de grâu și flori. Conform tradiției populare, acest pom era păstrat în fața casei până se cocea grâul, iar atunci când se cocea prima pâine cu grâul nou, pomul se tăia și se folosea pentru a face focul în casă.

Oamenii nu munceau de această sărbătoare: superstiția spune că rândunica dădea foc casei celui care nu o sărbătorea cum se cuvine. În această zi, oamenii purtau pelin ca să nu facă purici.

Tradiții străvechi de 1 Mai: ziua în care se sărbătorește odihna pământului

1 Mai, Ziua Internațională a Muncii

Ziua de 1 Mai are o mare însemnătate pentru majoritatea țărilor lumii. Totul a început în anul 1889, la Chicago, atunci când Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii. Acest fapt a avut ca scop memorarea victimelor grevei generale din Chicago.

În anul 1886, pe data de 1 Mai, sute de mii de muncitori au protestat în Statele Unite ale Americii, majoritatea în Chicago. Din cei 40.000 de manifestanți ai grevei, în jur de 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. În cadrul acestei greve, sute de muncitori și polițiști și-au pierdut viața.

Această zi este consemnată în introducerea unei rezoluții care stipula că: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, de către George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor.

De-a lungul timpului, mai multe state au început să sărbătorească ziua de 1 Mai, fiind declarată zi liberă. În Italia, această zi este numită cea mai fericită zi din an. În Germania, cuplurile își dăruiesc mici daruri în această zi. În Argentina, ziua se numește ziua statului degeaba.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    More in Descoperă