APIA

Subvenții APIA 2021 pe hectar. Schema de plată pentru următorii șapte ani

Subvenții APIA 2021 pe hectar. Schema de plată pentru următorii șapte ani
subventii APIA

În luna iulie 2020, la nivel euroean, s-a deci că subvențiile primite de fermierii români vor fi mult mai mari. De asemenea, aprobarea bugetelor pentru noua Politică Agricolă Comună (PAC) a schimbat și convergența plăților la hectar în viitorii ani.

Deși convergența plăților nu va crește, fermierii nu vor primi subvenții mai mici de 200 de euro pe hectar, începând din 2022. Astfel, Consiliul European a fost de acord cu bugetul PAC pentru următorii șapte ani (2021-2027). Suma acordată PAC în viitor este de de 356,3 miliarde de euro.

Diferența dintre plățile directe mici și cele medii (plătite pe hectar) va fi rezolvată

„În conformitate cu Pilonul I, convergența externă a plăților directe va continua”, scrie în documentul oficial.

„Toate statele membre cu plăți directe [pe bază de hectar] sub 90% din media UE vor închide la 50% din diferență”.

„Decalajul” presupune diferența dintre plățile directe curente și 90% din media UE. Începând cu anul 2022, până în 2027, se vor face „șase pași egali”. Aceste majorări vor ajunge, până la finalul perioadei menționate, la „cel puțin 215 euro/ha” pentru toate statele membre. Astfel, „plățile directe, în conformitate cu Regulamentul Planului strategic PAC, nu vor depăși 239,9 miliarde euro”.

”Convergența externă a plăților directe va continua. Toate statele membre care acordă plăți directe la hectar sub nivelul de 90 % din media UE vor elimina 50 % din decalajul dintre nivelul lor actual mediu de plăți directe și nivelul de 90 % din media UE în șase etape egale începând din 2022. Această convergență va fi finanțată proporțional de toate statele membre. Adițional, toate statele membre vor avea un nivel de cel puțin 200 de EUR per hectar în 2022 și toate statele membre ating cel puțin 215 EUR per hectar până în 2027”, se concluzionează din Reuniunea extraordinară a Consiliului European (17-21 iulie 2020).

Stadiul plăților în avans aferente Campaniei 2020

Conform unui comunicat de presă a site-ului APIA, „în perioada 16 octombrie –12 noiembrie 2020, au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020, un număr de 686.214 fermieri, reprezentând un procent de peste 87% din numărul fermierilor eligibili pentru avans.”

Astfel, în perioada menționată, APIA a autorizat la plată o sumă totală de 1.214.490.566 euro, împărțită după cum urmează: 918.210.785 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). O sumă de 247.130.871 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și o sumă de 49.148.910 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Pentru Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, „au fost autorizați la plată un număr de 11.346 fermieri, reprezentând un procent de 76% din fermierii care au solicitat sprijin în Campania 2020, iar suma autorizată este în valoare de 36.260.264 euro.”

Dacă ți s-a părut interesant acest articol, te invităm pe pagina de Facebook Agromedia.ro pentru mai multe discuții despre agricultură, trucuri și sfaturi pentru gospodari!

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in APIA