Legumele netratate din grădină sunt foarte sănătoase pentru întreaga familie. Totuși, roșiile și castraveții sunt, uneori, culturi sensibile la făinare și la mană. În aceste situații, cea mai bună variantă este folosirea unei soluții naturale, obținută din ingrediente pe care le găsim chiar în gospodărie.
Cum se obține infuzia de drojdie pentru roșii și castraveți
Această soluție este obținută din drojdie, un truc pe care bunicii noștri îl foloseau des în grădină. Infuzia de drojdie se pregătește foarte ușor și este gata de pe o zi pe alta.
Pentru a obține infuzia de drojdie, aveți nevoie de un vas încăpător, de cel puțin 6-7 litri. În acest vas, se pun patru litri de apă fiartă la temperatura de 38 de grade Celsius pentru a vă asigura că nu anulați activitatea drojdiei, alături de 15 linguri de zahăr și 15 grame de drojdie uscată.
Soluția trebuie să stea la infuzat între 8 și 10 ore, timp în care se amestecă din când în când. În timpul procesului de fermentație, veți descoperi că volumul lichidului va crește, tocmai de aceea recipientul trebuie să fie mare.
După ce au trecut orele necesare infuziei, soluția se îndoaie cu șase litri de apă și se amestecă bine. Se transferă într-o sticlă cu pulverizator și apoi se poate folosi pe legume.
Utilizarea soluției de drojdie în grădină
Pentru ca soluția să funcționeze la capacitate maximă, se recomandă stropirea legumelor cu apă curată înainte de fertilizarea cu drojdie. Se recomandă folosirea infuziei de drojdie seara, înainte de apusul soarelui, pentru a asigura sustragerea nutrienților pe timpul nopții și pentru a evita arderea frunzelor în timpul zilei.
Infuzia se poate folosi pe toate legumele, însă este foarte eficientă la culturile de roșii și castraveți, despre care știm că pot fi afectate ușor de mană sau făinare. De asemenea, se poate folosi și la rădăcină, nu doar pe frunze, oprind înmulțirea ciupercilor care pot face ravagii atunci când atacă aceste culturi.
Castraveții se tratează cu infuzia de drojdie o dată la 10-12 zile, iar tomatele sau alte legume o dată la 15 zile. Efectele se pot vedea la 5-6 zile de la folosire, iar cea mai bună îmbunătățire este asupra frunzelor care își intensifică nuanța verde. De asemenea, planta va fi mai sănătoasă, se va dezvolta mai rapid și va produce mai mult rod.
O altă variantă naturală este apa de cenușă care se prepară foarte ușor. Veți avea nevoie de jumătate de kilogram de cenușă și de 5 kilograme de apă fiartă. Turnați cenușa peste apă și așteptați câteva ore până se așează. Apoi, lichidul se transferă și se diluează cu încă 5 litri de apă, fiind gata de folosit pentru culturile din grădină.