Sfântul Gheorghe, 23 aprilie, ce să nu faci, tradiții. Urări și mesaje pentru sărbătoriți

22.04.2021
Sfântul Gheorghe, 23 aprilie, ce să nu faci, tradiții. Urări și mesaje pentru sărbătoriți

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 23 aprilie. Fiind o sărbătoare de mare importanță agrară, gospodarii țin cont de tradițiile și superstițiile din popor, pentru a avea un an îmbelșugat, sănătate și spor în toate.

Tradiții de Sfântul Gheorghe – ce să nu faci

Se spune, în popor, că în noaptea de Sfântul Gheorghe nu este bine să dormi. Astfel, gospodarii care doresc să fie sănătoși și energici tot anul, nu se culcă în acea seară. Nici în timpul zilei nu este indicat să dormi, tradiția spunând că cine doarme va lua somnul mieilor și va fi somnoros tot anul.

În ziua de Sfântul Gheorghe, oamenii se bat cu urzici pentru a fi harnici și iuți precum urzicile pe tot parcursul anului. De asemenea, pentru a nu avea dureri de spate, găspodarii se încing cu ramuri verzi.

Fiind o sărbătoarea care marchează renașterea naturii, în această zi se împodobesc casele cu plante, fiecare regiune a țării folosind alte plante. De exemplu, în Muntenia se folosesc crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se folosește rug verde şi leuştean, iar în Banat se folosește frunză de fag sau gorun. Elementele vegetale au rolul de a proteja casa de spiritele rele.

Potrivit credinței populare, ziua Sfântului Gheorghe este un bun prevestitor al norocului. Se spune că dacă va fi rouă sau pâclă în dimineața zilei, atunci anul va fi bun și bogat. Dacă în acea zi va ploua, atunci recolta de grâu și fân va fi prosperă.

Ziua Sfântului Gheorghe era un prilej bun pentru fetele de măritat care vor să-și viseze ursitul. În noaptea ajunului Sfântului Gheorghe, fetele priveau într-o cofă plină cu apă, în speranța că își vor vedea ursitul. Un alt obicei era legat de semănarea usturoiului în această zi, urmând ca acesta să fie păstrat și consumat la anul, pentru a fi sănătoase și a se căsători cât mai repede.

Urări și mesaje pentru sărbătoriți

De Sfântul Gheorghe, peste 900.000 de români își serbează ziua de nume. În cazul în care doriți să trimiteți un mesaj și un gând bun sărbătoriților, vă prezentăm câteva opțiuni:

  • Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani, de Sfântul Gheorghe!
  • La Mulţi Ani, Gheorghe, şi sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale!
  • Cu ocazia zilei Sfântului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!
  • La mulţi ani şi fie ca Sfântul Gheorghe să te călăuzească mereu!
  • Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani, Gheorghe
  • Îţi urez “La mulţi ani” pentru că porţi acest nume, şi fie ca Sfântul Gheorghe, pe care îl reprezinţi, să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi numai bucurii şi linişte interioară!
  • La mulţi ani cu veselie / Sănătate pe vecie / Casa plină de bucate / Dragoste pe săturate / Bani la greu / Noroc cu carul / La mulţi ani şi sus paharul!
  • Dragă Gheroghe, de ziua numelui tău îţi dorim un sincer “LA MULŢI ANI” să ai parte de mulţi bani, sănătate şi voie bună. Petrecere frumoasă alături de cei dragi!
  • Felicitări cu ocazia acestei zile, îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani, George!
  • De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani!

Mesaje amuzante de Sfântul Gheorghe

  • Să fii mereu tânăr şi cu acelaşi spirit vesel. Viaţa să-ţi ofere clipe minunate şi bucurii nemaiîntâlnite. La mulţi ani fericiţi, Gheorghe!
  • Liliac înflorit îți doresc să fii cât mai iubit și să ai cea mai minunată zi de onomastică. La mulți ani Gheorghe!
  • De ziua numelui tău, îți doresc tot binele din lume, noroc, fericire și sănătate și să ți se îndeplinească toate dorințele pe care o să ți le pui. La mulți ani, Gheorghiță!
  • Zâmbește și s-aveți parte de toată distracția și emoția specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare și prietenie!
  • Un cer albastru fără nori / În calea ta să fie / Să ai în viață numai flori / Noroc și bucurie! La Mulți Ani, Gheorghe!
  • Îți urez „La mulți ani” pentru că porți acest nume și fie ca Sfântul Gheorghe, pe care îl reprezinți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și liniștea interioară!
  • Ziua numelui să fie luminoasă și să se prelungească în multe altele, aducatoare de bucurii! LA MULȚI ANI!

Mesaje pentru colegi și șefi

  • În zi de mare sărbătoare a Ortodoxiei, pentru că purtaţi numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, vă urez multă sănătate şi fericire!
  • Dragă George, de ziua numelui tău îţi dorim un sincer La Mulţi Ani, să ai parte de mulţi bani, sănătate şi voie bună. Petrecere frumoasă alături de cei dragi!
  • Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!
  • Fie ca această zi să-ţi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări. Sfântul Gheorghe al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească mereu. La Mulţi Ani!
  • Să ai parte de sănătate, multe realizări şi să te bucuri de această zi frumoasă mereu! La mulţi ani, de Sfântul Gheorghe!
  • Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urari pentru o zi minunată şi un an plin de realizări. La mulţi ani de ziua numelui!
  • De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *