Credincioșii creștin ortodocși prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului pe data de 15 august, în fiecare an, o sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendar. Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători ale verii, un moment de bază pentru credincioșii care își pot căuta alinarea în rugăciuni.

Adormirea Maicii Domnului – o sărbătoare importantă

Conform Sfintei Scripturi, Maica Domnului a fost anunțată că se va ridica la ceruri, alături de Fiul său, de Arhanghelul Gavriil, cel care a anunțat-o de faptul că-L va naște pe Mesia. Fecioara Maria și-a donat hainele unor văduve sărace, a mers să se roage alături de Apostoli și s-a pregătit să-și revadă Fiul.

Iisus Hristos a coborât din ceruri pentru a primi sufletul mamei sale, moment de vindecare pentru bolnavi. După trei zile, Apostolii i-au găsit mormântul gol, descoperind, astfel, că trupul ei a fost ridicat la ceruri.

În Ierusalim, în apropierea Grădinii Ghetsimani, s-a păstrat și astăzi mormântul Maicii Domnului şi biserica zidită pe acest mormânt. În spatele bisericii, este depusă pelerina Maicii Domnului, considerată făcătoare de minuni, numită Ierusalimitissa.

Fecioara Maria este cinstită prin praznice și prin postul de două săptămâni de dinainte sărbătorii. În seara de 14 august, înainte sărbătorii, se săvârșesc în biserici slujbele Vecernia cu Litie şi chiar Privegherea întreagă, adică şi slujba Utreniei, urmată de cântarea Prohodului Maicii Domnului.

Femeile însărcinate se roagă de Adormirea Maicii Domnului pentru sănătatea și binele copiilor lor. Femeile duc pomană la biserică pentru a fi sfințită și apoi împărțită sărmanilor.

Ca orice sărbătoare importantă, această zi este plină de tradiții și superstiții. Printre cele mai cunoscute, se află tradiția conform căreia nu este bine să mergi înapoi în această zi, ca să nu atragi tristețea Fecioarei Maria. De asemenea, fetele care doresc să se mărite își pun busuioc sub pernă și își visează ursitul. Ca să nu atragi ghinionul, nu trebuie să faci focul la sobă.

Rugăciune puternică de Adormirea Maicii Domnului

„Îngerul întâi stătător din cer a fost trimis să spună Născătoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer. Fără de grijă și mai înainte să vestească venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. O, Maică prealăudată a Împăratului cerului și al pământului, a lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui nemuritor, Care vietuieste si după moarte.

Primeste de la noi, la cinstita Adormirea ta, aceasta rugaciune. Acum si in viata aceasta si, la vremea mortii noastre, scapa-ne de toata nenorocirea si chinul. Și Împaratiei celei ceresti ne invredniceste pe noi păcătoșii.

Preasfântă stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoțtința, lenevirea și toate gândurile cele rele și viclene, urâte și defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase și de la sufletele noastre cele întinate și de la mintea noastră cea întunecată.

Bucură-te, Marie, cea plină de har!

Stinge văpaia patimilor noastre și ne ajută că neputincioși suntem. Ferește-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene și de toate faptele cele rele, din noapte și din zi și ne izbăvește de ele. Că prebinecuvântat și preamărit este numele tău cel sfânt, în cer și pe pământ, în vecii vecilor.

Amin.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    More in Descoperă