Unul dintre cele mai iubite preparate tradiționale, mucenicii muntești sunt foarte ușor de făcut, însă sunt un desert tradițional delicios. Aceștia se consumă, conform tradiției populare, pe data de 9 martie, iar povestea lor provine de la legenda celor 40 de Mucenici din Sevastia.

Legenda celor 40 de Mucenici din Sevastia

Cei 40 de Mucenici făceau parte din oastea Împăratului Liciniu, având în frunte un conducător tiranic, pe nume Agricola. Oscașii erau toți creștini, ceea ce i-a displăcut total conducătorului lor.

Agricola i-a chemat pe toți și le-a spus: ,,Cum v-aţi arătat ascultători către mai-marii voştri în războaie, aşa să ascultaţi şi acum porunca împăratului, aducând jertfă zeilor”. Unul dintre ostași, pe nume Chirion, i-a răspuns: ,,Cum am luptat şi am biruit pe vrăjmaşi pentru împăratul pământesc, tot aşa voim să luptăm şi pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmaşilor Lui”.

Mucenicii au refuzat să se închine la zeii păgâni, așa că au fost pedepsiți de către oamenii Împăratului, fiind condamnați la moarte prin îngheț în râul din apropiere. Bărbații s-au rugat neîncetat și doar unul dintre ei, de frică, a ieșit din râul înghețat, dar a murit imediat ce a ajuns la căldură.

Ceilalți, având mare credință în Mântuitor, nu au pățit nimic și, după o noapte de rugă, deasupra lor s-au arătat 39 de cununi strălucitoare peste capetele lor.

Ziua de 9 martie este închinată bărbaților care și-au dat viața pentru credință.

Rețetă mucenici muntenești

Deși există varianta să cumpărați mucenicii de la magazin, îi puteți face de casă, folosind următoarele ingrediente:

  • 500g făină
  • 250ml apă caldă
  • 70ml ulei
  • puțină sare

Aluatul pentru mucenici se face mult mai ușor decât cel pentru cozonac. Făina cernută se pune într-un vas încăpător, apoi se adaugă puțină sare, uleiul și apă călduță puțin câte puțin, în timp ce ingredientele se încorporează bine.

Aluatul nu se frământă mult, doar până nu mai este lipicios, în jur de zece minute. După ce s-a odihnit, aluatul se împarte în două și se rulează în foi subțiri. Mucenicii se fac cu ajutorul unei forme speciale, sau se rulează în forme subțiri de 8. Mucenicii se lasă la uscat peste noapte.

Rețetă clasică de mucenici muntenești

Ingrediente necesare pentru restul rețetei:

  • 400g zahăr
  • scorțișoară
  • coaja rasă de la o lămâie
  • un plin de zahăr vanilat
  • nucă măcinată

Mucenicii se pun la fiert în apă clocotită și se lasă până se ridică la suprafață. Apoi, se adaugă zahărul, coaja de lămâie și nuca măcinată. Amestecați cu grijă ingredientele pentru a nu rupe mucenicii.

Se servesc fie reci, fie calzi, alături de un praf de scorțișoară și nucă măcinată.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    More in Rețete