Trucuri și sfaturi

Presedintele Societatii Meteorologice Romane a facut anuntul cutremurator: „Vor veni vremuri grele. Este de abia inceputul”

Presedintele Societatii Meteorologice Romane, Ion Sandu s-a intalnit miercuri la Focsani cu fermierii ingrijorati de seceta, pe care o atribuie si rachetelor antigrindina trase in judet.

„Vreau sa va spun vor veni vremuri grele. Eu va inteleg disperarea. Secetele vor fi atat de cumplite, incat, repet, va inteleg disperarea. Dar faceti foarte mult rau daca anulati acest plan antigrindina. Ca sa reducem efectele secetelor care vor veni, trebuie facute irigatii. Si dumneavoastra sunteti intr-o zona binecuvantata. Pe fiecare rau mijlociu trebuie un mini-baraj. Trebuie facute perdele de protectie agricola. (…) Astea sunt problemele pe care trebuie sa le ridicati.

Sistemul antigrindina si crestere a precipitatiilor este o componenta din aceste patru masuri pe care trebuie sa le ia guvernele pentru perioadele care vor veni. Si a patra este investirea banilor in cercetare, sa alegem soiuri rezistente la seceta. Sunt reguli generale. Daca nu le respectam si nu le implementam toate odata, ne intalnim si la anul, si la anul, fara folos. Seceta este atat de cumplita, incat nu va imaginati si este numai inceputul”, a spus Ion Sandu in cadrul unei intalniri cu fermieri din Vrancea si Bacau, relateaza Agerpres.

La randul sau, directorul Autoritatii pentru Administrarea Sistemului National Antigrindina si de Crestere a Precipitatiilor, Caunei Florescu, le-a explicat fermierilor modul in care actioneaza sistemul antigrindina, dar si modalitatile prin care autoritatile doresc sa combata seceta in urmatorii ani.

„Noi putem creste precipitatiile in fiecare sezon. (…) Prin lege este prevazut sa achizitionam opt avioane care sa insamanteze norii si sa creasca precipitatiile. Am facut toate procedurile legale si trebuie sa identificam finantarea. Avem certitudinea ca vom primi bani din PNRR si vom achizitiona aceste avioane. Daca nu, actuala conducere, Guvernul, cauta surse de finantare sa cumparam aceste avioane. Acum, daca as avea doua avioane aici, in Vrancea, va spun ca intr-o saptamana se schimba situatia. (…)

A doua tehnologie este tehnologia generatoarelor si a baloanelor, pe care poate sa o achizitioneze orice fermier, cu avizul nostru. Orice tehnologie functioneaza, daca ai aparatura necesara sa vezi ce se intampla. Cei care stau pe ogor si vad ca dispar norii… nu dispar norii. Balanta de apa nu se schimba. Noi urmarim numai norii care produc grindina. Daca nu actionam, acolo, in zona respectiva, va cadea grindina si va produce distrugeri. Daca actionam, cade numai apa. Dar numai acolo, nu in alta parte. Veti fi ajutati, pentru ca prin dumneavoastra suntem si noi ajutati. Dumneavoastra produceti hrana pe care o consumam noi. Daca dumneavoastra nu o produceti, noi nu mancam. Este interesul general, politic, sa cream acele conditii de a produce hrana si sa avem apa”, a spus Caunei.

Fermierii vranceni au sustinut in mai multe randuri ca de vina pentru seceta extrema din judet sunt de vina sistemul antigrindina si folosirea excesiva a rachetelor aferente.

Potrivit statisticilor, in Vrancea au fost utilizate, de la inceputul anului si pana in prezent, 182 de rachete antigrindina. In comparatie, in anul 2021, prin Unitatea de Combatere a Caderilor de Grindina Moldova 2 Vrancea au fost trase 709 rachete antigrindina.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.