Trucuri și sfaturi

Polenizarea culturilor cu bondari în sere și solarii

Polenizarea culturilor cu bondari în sere și solarii
Polenizarea culturilor cu bondari în sere și solarii

Polenizarea cu bondari este o tehnică naturală care se poate folosi atât pe culturii timpurii, cât și pe cele târzii. Deși această tehnică este destinată, în cea mai mare parte, spațiilor protejate, se poate efectua și pe câmp sau în livadă.

Avantajele polenizării cu bondari

Specialiștii pun la dispoziție legumicultorilor cutii speciale cu bondari pe care îi eliberează în sere sau solarii, fiind considerați mai eficienți și mai rezistenți decât albinele. Bondarii își mențin activitatea și la temperaturi mai joase, de până la 5 grade Celsius, dar și atunci când bate vântul sau este înnorat. În plus, aceștia sunt disponibili pe tot parcursul anului.

Polenizarea cu bondari este mai puțin costisitoare decât cea manuală, nemaifiind nevoie de angajați care să facă acest lucru cu fiecare plantă în parte.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale folosirii bondarilor este eliminarea substanțelor chimice sau a hormonilor de polenizare. Astfel, legumele vor fi mai sănătoase, însă și mai gustoase și de o bună calitate.

În cazul culturilor precum tomatele, ardeii, afinele, etc.., producția crește atunci când se folosește polenizarea cu bondari. De asemenea, scade riscul apariției Botrytis-ului la nivelul fructelor.

Culturi care pot fi polenizate cu bondari

Tomatele

Atunci când plantele de tomate produc polen viabil, cultura poate fi polenizată în întregime cu ajutorul bondarilor, fără a fi necesară adăugarea altor substanțe sau hormoni. Polenul se desprinde de pe floare atunci când bondarul produce o vibrație a toracelui, lăsând o urma mică și maro pe pistil.

O colonie poate poleniza între 1000 m2 și 3000 m2 de cultura pentru 6 până la 8 săptămâni, iar numărul optim de colonii este legat de mai mulți factori, printre care tipul de spațiu, perioada anului sau mărimea culturii.

Ardei

În cazul ardeilor se poate folosi o colonie pentru a polenizarea de la 3000 pînă la 5000 m2 pe durata a 6 – 8 săptămâni. Astfel, ardeii vor avea mai multe semințe, o formă mai arătoasă și  un pericarp mai gros.

Dovlecei și pepeni

Aceste două culturi vor avea doar de câștigat în momentul în care se vor poleniza cu bondari. Bondarii vor ateriza pe florile mascule (pentru polen) și cele femele (pentru nectar).

Zmeură, mure, afine, coacăz roșu și negru

Cu ajutorul bondarilor, producțiile acestor fructe cresc considerabil, având o calitată multe mai bună. Bondarii pot poleniza aceste culturi și în perioada iernii sau la începutul primăverii.

Căpșuni

Bondarii, datorită faptului că pot căra cantirăți mari de polen, polenizează toate pistilele atunci când aterizează la baza florii căpșunilor. Astfel, fructele vor fi mai frumoase, iar calitatea lor este îmbunătățită.

Pomi fructiferi în livezi

Fiind rezistenți la parazitul Varroa mite, bondarii pot fi folosiți și pentru livezi, mai ales că sunt eficienți și în perioadele mai reci, atunci când încep pomii fructiferi să înflorească.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.