Căpșunul poate fi cultivat în aproximativ toate zonele țării, iar fructele pot fi folosite în multe scopuri. Fiind primele fructe ale primăverii, căpșunele sunt printre cele mai iubite, atât datorită gustului special, cât și ușurinței procesului de plantare. În plus, încă de la primul an de la plantare, recolta este foarte bogată.
Plantarea căpșunilor – perioada optimă și pregătirea terenului
Temperatura optimă de plantare a căpșunilor este cuprinsă între 10 și 25 de grade, așadar nu sunt pretențioase nici la temperaturile crescute, nici la cele scăzute. Perioada optimă de plantare diferă în funcție de soiul căpșunilor și de tipul de cultură, în câmp sau în spații protejate. Astfel, plantarea se poate realiza primăvara: sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie, vara, în perioada iunie-iulie și toamna, între 10 septembrie și 15 octombrie.
În ceea ce privește alegerea terenului, cel mai important factor este lumina. Căpșunul are nevoie de lumină cel puțin 6, 7 ore pe zi. Culturile premergătoare indicate sunt varza, morcovul, cerealele păioase, rotația culturilor fiind importantă. O cultură de căpșuni poate fi întreținută între trei și cinci ani. Dacă pe acel teren au fost cultivate în ultimii patru ani tomate, cartofi, ardei sau vinete, atunci este necesară utilizarea tratamentelor cu insecticid.
Solul optim trebuie să fie umed, afânat și bine drenat, cu un pH situat între 5,8 și 6,2, deci cu nivel de aciditate mai ridicat. În anii secetoși, este necesară irigarea prin picurare. Căpșunii necesită udare pe tot parcursul ciclului vegetativ, de la înflorire şi până la finalul culesului. Totuși, din cauza faptului că rădăcinile lor nu sunt înfipte adânc în pământ, udarea în exces le poate dăuna. Stratul de pământ umed trebuie să aibă 2, 3cm.
Înainte de plantarea propriu-zisă, solul trebuie să fie afânat, curățat de buruieni și umed, cu o arătură de aproximativ 30cm. În plus, este necesară și fertilizarea, cu ajutorul gunoiul de grajd și îngrășămintelor chimice.
Metode de plantare a căpșunilor
Plantarea cu semințe nu este des regăsită în cazul culturilor de căpșuni. În schimb, cei mai des folosiți sunt stolonii de căpșun (plante înrădăcinate), atât pentru culturile de grădină, cât și cele de câmp.
Plantarea răsadurilor
Se sapă o groapă de aproximativ 25, 30cm, în funcție de lungimea rădăcinii, urmând să introducem răsadul în groapă, să-l acoperim cu pământ (doar rădăcina, nu și tulpina) și să-l bătătorim. Distanța dintre rânduri trebuie să fie între 60 și 100 de centimetri. Distanța dintre plante pe rând trebuie să fie de 20-25 de centimetri.
Plantarea stalonilor
Stalonii trebuie așezați în groapă perfect verticali. Adâncimea potrivită este cea în care mugurele de creștere rămâne deasupra pământului. În cazul în care solul nu este destul de umed, atunci stalonii necesită mocirlirea. Aceștia sunt introduși într-un amestec de pământ, apă și gunoi de grajd pentru a fixa particulele de pământ de rădăcini. Un alt proces care ar putea ajuta este fasonarea, însemnând înlăturarea frunzelor moarte și a filamentelor. Se păstrează doar una sau două frunze.
Întreținerea căpșunilor
Irigarea este unul dintre procesele necesare întreținerii optime a culturii de căpșuni. Un alt proces important este săparea pământului din jurul acestora, cu scopul afânării. Buruienile din jurul acestora dăunează, luând din apa și lumina atât de necesară dezvoltării lor. Pentru un rezultat și mai bun, este indicată și mulcirea.
Fertilizarea se face de-a lungul întregului ciclu vegetativ. Primul îngrășământ, folosit înainte de plantare, trebuie să conțină azot, potasiu și magneziu în cantități egale. Următorul proces de fertilizare se face la 4,6 săptămâni după plantare, folosind mai puțin azot.