Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre cei mai importanți Sfinți ai Bisericii Ortodoxe, având închinate șase sărbători. Doar Sfântul Ioan și Fecioara Maria sunt sărbătoriți și la naștere. Astfel, pe data de 24 iunie, creștinii prăznuiesc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Această zi coincide, în tradiția românească, cu Sânzienele, o sărbătoare populară plină de tradiții și obiceiuri.
Sfântul Ioan Bătezătorul s-a născut cu 6 luni înainte de Iisus
Sfântul Ioan a fost fiul preotului Zaharia și a Elisabetei care era sora Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria. Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl sau, a tămâiat în sfântul altar-loc în care numai arhiereul intră o singură data pe an, în luna a șaptea, ziua a 10 a.
Ioan a fost numit și Înaintemergătorul, fiind cel care a prevestit venirea Mântuitorului Iisus. Evanghelistul arată că Ioan a mărturisit: „Cel ce m-a trimis pe mine să botez cu apă, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Şi am văzut şi mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu”.
Oamenii, știind că este cel care botează, îl întrebau dacă el este Iisus, aștepând să se împlinească profeția privind sosirea Mesiei. Ioan Botezătorul mărturisea: „Eu vă botez cu apă, dar după mine vine Cel ce vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc”. Astfel, Ioan L-a botezat pe Iisus, moment în care cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu a spus „Acesta este Fiul Meu Cel Iubit întru Care am binevoit”.
Conform preoților, data de 24 iunie s-a fixat după Sfânta Scriptură. Sfinții Părinți au rânduit ca zămislirea Sf. Ioan Botezătorul să fie sărbătorită pe 23 septembrie, iar nașterea sa pe 24 iunie
Ce tradiții trebuie să respectăm
Ziua de 24 iunie reprezintă o sărbătoare cu cruce roșie, așa că nu se spală haine, nu se coase și nu se muncește pământul. Fiind o zi care corespunde cu sărbătoarea populară de Sânziene sau Drăgaica, atunci când se spune că se deschid cerurile, în unele zone ale țării se fac pomeni pentru cei trecuți în neființă.
Oamenii umblă pe dealuri cu făclii aprinse și fac focuri pentru a-și proteja casele și recoltele.
Pentru a visa bărbatul cu care urmează să se căsătorească, fetele își pun flori de sânziene sub pernă în acea noapte. De asemenea, există o tradiție conform căreia fetele necăsătorite își fac o coroniță din flori de sânziene pe care o aruncă pe acoperișul casei. Se spune că dacă acea coroniță rămâne pe acoperiș, atunci acela va fi anul în care se vor căsători.
De asemenea, flăcăii aruncă pe acoperișul casei fetei pe care o plac o coroniță de flori de Sânziene.