În 2022, Moșii de vară vor fi pe data de 11 iunie, cu o zi înainte de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, Rusaliile. În această zi, cunoscută și ca Sâmbăta Morților, credincioșii pomenesc persoanele dragi trecute în neființă și dau de pomană bucate sărmanilor.

Biserica Ortodoxă a consacrat ziua de sâmbătă ca zi de pomenire a morților

În timpul anului bisericesc, sunt două sâmbete în care creștinii își pomenesc morții: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoșatei Judecăți) și Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor). Cea dintâi este cunoscută sub numele popular de Moșii de iarnă, iar cea de-a doua ca Moșii de vară.

În ziua Moșilor de vară, preoții săvârșesc Sfânta Liturghie și se roagă, citind numele tuturor morților trecuți în pomelnice, iar credincioșii dau de pomană bucatele sfințite sărmanilor și vecinilor. După slujbă, credincioșii merg la morminte, aprind lumânări, tămâiează și depun flori.

Conform obiceiurilor străvechi, sufletele morților, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare și au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbăta Rusaliilor. Pentru a ajuta sufletele morților să se întoarcă în siguranță, oamenii decorau casele și mormintele cu ramuri de tei și făceau pomeni.

Tradiții și obiceiuri de Moșii de vară

Conform obiceiului popular, se spune că, în această zi, este interzis mersul la fântână. De asemenea, nu ai voie să mergi singur și pe întuneric la o răscruce de drumuri pentru că spiritele rele umblă libere în aceste zone.

Femeile nu au voie să coasă sau să toarcă, altfel colacii dați de pomană nu vor ajunge la sufletele celor adormiți. Tradiția spune că, în această zi, să dormi doar la tine acasă.

Pomana, unul dintre cele mai importanta aspecte ale Moșilor de vară, trebuie să constea în vase de lut, în care se vor pune lapte, vin sau apă, colivă, colaci și cireșe, dar și ceva cald pentru că așa se satură cei trecuți în neființă.

Pentru a avea un an plin de belșug, tradiția cere ca gospodinele să dea de pomană ceapă verde şi usturoi.

Moșii de Vară 2022. Ce trebuie să faci de Sâmbăta Morților pentru liniște în suflet

Rugăciune pentru Sâmbăta Morților

“Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt. Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale.

Ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și i-ai suit în răi. Îngroapă păcatele mele și cugetele mele cele rele și viclene, că să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, și suie mintea mea la cer, că să mă bucur de Fața Ta.

Așa, Doamne, primește umilită mea rugăciune că o tămaie mirositoare. Pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari. Și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima.

Care împreună cu ucenicii și cu mironosițele Te-au pus în mormânt. Care a treia zi Te-au văzut înviat din morți și la înălțarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoțit de Sfinții Tăi Îngeri.

AMIN”.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    More in Descoperă