Scumpirea prețului energiei electrice și gazelor a dus la o reacție în lanț în România. Facturile la curentul electric pot fi și de 3-4 ori mai mari, iar produsele de bază din magazine sunt din ce în ce mai scumpe.

Aceste majorări îi afectează și pe producătorii locali care se văd nevoiți să crească prețul produselor. Nu doar facturile în sine sunt mai mari, ci și prețul cerealelor. Astfel, nici produsele avicole nu au scăpat de o schimbare drastică a prețurilor, în unele situații însemnând cu o creștere de 30%.

Creșterea la energie electrică și carburant afectează crescătorii de animale

Costurile fermelor de animale cresc atât de rapid, încât fermierii ar da faliment dacă nu ar mări prețurile. Majoritatea utilajelor necesare unei ferme funcționează cu ajutorul curentului electric, de la dozarea hranei, la colectarea și sortarea ouălor până la depozitarea produselor.

Până și fermele care se aprovizionează cu furajele proprii trebuie să crească prețurile produselor, mai ales din cauza scumpirii carburantului. Majoritatea acestora de-abia mai speră la profit, dorind să-și vândă produsele și să nu iasă în pierdere.

Fermierii așteaptă subvenții din partea statului, cu ajutorul cărora să nu fie nevoiți să mărească prețurile atât de mult încât să fie o diferență pentru consumator.

Majorarea prețului la energie electrică a dus la scumpirea tuturor alimentelor. Cu ce procente au crescut prețurile produselor de bază în România

Diferența de preț a alimentelor de bază din decembrie 2021 în ianuarie 2022

În luna ianuarie a anului 2022, diferențele de preț pentru alimentele de bază erau deja foarte vizibile. Iată care au fost unele dintre acestea:

  • Apă – de la 2.35 lei la 2.85 lei
  • Lapte – de la 4.19 lei la 5.65 lei
  • Margarină – de la 2.69 lei la 2.99 lei
  • Telemea de vacă – de la 10.59 lei la 11.49 lei
  • Păstârnac – de la 3.99 lei la 5.99 lei
  • Leuștean – de la 2.09 lei la 2.79 lei
  • Pulpe de pui – de la 10.39 lei la 12.99 lei

Specialiștii susțin că uleiul și cartofii s-au scumpit cel mai mult față de luna decembrie a anului 2020. Mai mult, aceste majorări sunt medii pentru că fiecare producător sau magazin poate majora prețurile în funcție de propria politică comercială.

În plus, efectele negative ale creșterii prețurilor și facturilor nu se aplică la fel pentru fiecare persoană. Oamenii care au salariul minim pe economie simt aceste diferențe într-un mod mult mai drastic decât cei care au salarii mai mari.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.