Leurda este una dintre cele mai cunoscute verdețuri ale primăverii, fiind cunoscută sub numele oficial de Allium ursinum, care se traduce ca usturoiul ursului. Numele acesteia provine de la obiceiul urșilor de a consuma planta ca tratament după perioada de hibernare. Tocmai de aceea, apariția leurdei prevestește ieșirea urșilor din bârloguri și venirea căldurii.
Leurda are efecte mai puternice decât usturoiul
În România, leurda se regăsește în pădurile din Muntenia, Transilvania şi sudul Moldovei. Leurda are frunze lungi de culoare verde și flori albe. Tulpinile plantei au gust de usturoi, tocmai de aceea mai este cunoscută și sub denumirea populară de usturoită.
Leurda are efecte terapeutice foarte puternice și datorită faptului că nu este cultivată, ci crește sălbatic, în păduri. Din punct de vedere medicinal, leurda are mai multe beneficii decât usturoiul.
Leurda conține carotenoizi, vitaminele A şi C, vitamine din complexul B, levuloză, ulei eteric complex, săruri minerale, calciu, fier, fosfor, natriu, magneziu, cupru şi proteine.
Leurda a fost numită „Planta mileniului trei”
După mai multe studii efectuate în Germania, leurda a fost numită „Planta mileniului trei” datorită multiplelor sale beneficii pentru organismul uman.
Beneficiile leurdei
Reduce colesterolul
Datorită conținutului de adenozină, substanţa care are un rol esenţial în reducerea colesterolului, leurda poate să ajute persoanele care suferă de boli cardiace (ischemie, aritmie, tahicardie), mai ales în perioada primăverii, atunci când se poate consuma în stare crudă.
Reduce tensiunea artificială
Leurda este benefică persoanelor care au probleme cu tensiunea arterială datorită substanțelor active care au efecte vasodilatatoare şi ajută la menţinerea în limite normale a presiunii sanguine.
Tratează bolile respiratorii
Atunci când este consumată în stare crudă, leurda este benefică persoanelor care suferă de afecțiuni resiratorii cum ar fi bronșita, tuberculoza pulmonară sau alte infecții, având efect antiseptic şi antiinflamator.
De asemenea, leurda este recomandată a fi consumată în stare crudă de către fumători, datorită clorofilei din frunzele sale care are efecte antioxidante foarte puternice.
Întărește sistemul imunitar
Substanțele active din leurdă ajută la neutralizarea radicalilor liberi, prevenind sclerozarea vaselor de sânge şi favorizând circulaţia cerebrală. În plus, datorită efectelor antioxidante, leurda întărește sistemul imunitar.
Consumul de leurdă este recomandat persoanelor care suferă de pierderi de memorie, ajutând și în cazul insomniilor, momentelor de depresie, de anxietate, ameziilor și stărilor de amețeală.
Curăță rinichii
Consumul de leurdă favorizează urinarea şi elimină excesul de acid uric, curățând rinichii și vezica urinară.
Are acțiune depurativă
Leurda este benefică în tratarea bolilor de piele care apar pe sistem nervos, cum ar fi cazul sclerodermiei, psoriazisului, acneei, datorită efectelor puternice depurative.
Rețete cu leurdă
Pesto cu leurdă
Ingrediente necesare:
- 200 g leurdă
- 200 ml ulei de măsline
- sare
- 150 g nuci (opțional)
Toate ingredientele se adaugă în mixer și se amestecă până când se formează o pastă. Apoi, puneți amestecul într-un borcan și păstrați-l la frigider. Pesto cu leurdă se poate consuma pe pâine prăjită, în paste sau ca un sos delicios pentru friptură.
Unt cu leurdă
Ingrediente necesare:
- 250 g unt de calitate la temperatura camerei
- 3 pumni de leurdă
- sare și piper
Frunzele de leurdă se pot tăia mărunt sau se pot mixa la blender. Apoi, amestecați frunzele cu untul care trebuie să fie la temperatura camerei, folosind sare și piper după gust. Untul cu leurdă poate fi păstrat în folie, la frigider, timp de două săptămâni și poate fi și congelat.
Supă cu leurdă
Ingrediente necesare:
- 100 g de leurdă
- un cartof
- o ceapă galbenă și un fir de ceapă verde
- ulei de măsline
- sare și piper
Cartoful se taie în bucățele, iar leurda fâșii. Ceapa se călește în uleiul de măsline, apoi se adaugă legumele și se acoperă cu apă. Se adaugă condimente după gust și lasă la fiert timp de 20 de minute. Se adaugă toate legumele în blender, alături de zeama în care au fiert legumele. Se asezonează cu ceapă verde tocată mărunt sau alte verdețuri de primăvară, smântână și crutoane.