Încă din perioada toamnei, platele de interior au nevoie de repaus. Specialiștii ne recomandă să nu încercăm să forțăm dezvoltarea acestora în sezonul rece, ci doar să le facem tranziția mai ușoară, cu ajutorul câtorva pași de bază.

Unele plante necesită, înainte de trecerea la sezonul rece, tratamente cu insecticide sau acaricide pentru a îndepărta dăunătorii. De asemenea, plantele pot fi tratate cu fungicide împotriva ciupercilor. Desigur, există varianta de a folosi o soluție naturală, formată din apă caldă și săpun, cu care să spălați frunzele de trei ori pe zi, timp de cinci zile.

Plantele de exterior au nevoie de o trecere treptată la interior

În cazul în care, în timpul verii, plantele au stat afară, atunci trecerea la interior trebuie făcută treptat. Mai întâi, trebuie mutate într-un spațiu în care temperatura nu este la fel de crescută, asemenea unui garaj. De asemenea, spațiile în care sunt mutate trebuie să fie ferite de curent sau de goluri în pereți sau acoperiș.

Dacă nu se odihnesc, plantele au nevoie de câteva condiții care să favorizeze vegetația. Printre acestea, cea mai importantă este lumina. Plantele au nevoie de câteva ore de lumină dimineața și seara. Vă puteți folosi de o lampă cu bec LED sau o lampă fluorescentă, fixată deasupra plantelor.

În ceea ce privește udarea, veți avea nevoie să verificați des stratul de pământ de deasupra, udând planta doar atunci când acesta este uscat și mai deschis la culoare. Este important ca temperatura apei să fie aceeași ca și temperatura camerei în care locuiesc florile.

Un semn clar care susține că ați udat prea des plantele în această perioadă, este redat de frunzele acestora. Dacă sunt moi, sau dacă se desprind, atunci udarea a fost prea deasă. De asemenea, un miros neplăcut care provine din pământul florilor este un semn al aceleași probleme.

Există situații în care plantele sunt afectate de lipsa de umiditate din camerele unde există radiatoare. Pentru a le oferi acestora o alternativă, în cazul în care nu puteți invensi într-un umidificator, atunci puteți pune prosoape umede pe calorifere. Mai puteți pulveriza frunzele plantelor în fiecare zi, sau le puteți amplasa deasupra unei tăvi cu pietricele ude.

Îngrijirea plantelor de interior în sezonul rece: cum le ajutăm să prospere și iarna

Udarea este cel mai important factor

Majoritatea plantelor au nevoie de udări moderate în timpul iernii. Printre cele mai cunoscute, amintim: palmier, ficus, filodendron, aspidistra, syngonium, chlorophytum, citrice, zamioculcas, monstera, tradescantia, ferigi sau spathiphyllum. Acestea se vor uda în momentul în care stratul de pământ de la suprafață este uscat.

În schimb, suculentele precum cactușii, sansevieriya, euphorbia, haworthia, aloe, agave, arborele de jad, gaster, muşcate, hoya sau kalanchoe se vor uda doar atunci când pământul este uscat complet. Cactușii nu se udă deloc în timpul iernii, decât în zone în care temperatura nu depăşește limita de 14 grade Celsius.

Cea mai recomandată metodă de a uda plantele în această perioadă, este să le puneți sub duș de apă călduță, urmând să lăsați apa să se scurgă foarte bine din ghiveci înainte de a le așeza la locul lor. În acest fel, mai efectuați o lucrare importantă: aceea de a urăța frunzele de praf.

Excesul de apă trebuie neapărat îndepărtat, alminteri există mari șanse ca rădăcinile să putrezească. Este extrem de important să nu folosiți apă rece.

Plante asemenea tradescantia, tsiperus, aloe, alokaziya, kordilina, aspidistra sau clivia nu sunt foarte pretențioase atunci când vine vorba despre temperatura aerului. În schimb, aphelandria, majoritatea orhideelor, bromeliile, aroizii, calatea, shefflera, codiaum şi arborele de cafea au nevoie de o temperatură mai mare.

De temperatură medie au nevoie oleandru , schlumberger, ciclama, sansevieriya, araceae, unele bromelii sau agave, iar cimişirul, muşcatele, fuchsia, coniferele şi hortensia, dar și majoritatea speciilor de cactuși pot suporta și temperaturi mai scăzute.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.