Gura Portiței este o plajă unică în Europa, reprezentând locul unde Marea Neagră și Dunărea se întâlnesc. Inițial, acest spațiu a fost un sat pescăresc, însă, începând cu anul 1998, în Gura Portiței au debutat lucrările de amenajare care aveau scopul să transforme locul într-o zonă turistică.

Cum ajungi la Gura Portiței

Gura Portiței face parte din comuna Jurilovca, fiind situată pe o fâșie de nisip dintre Marea Neagră și limanul Golovița, din Delta Dunării. Această denumire vine de la faptul că, în 1970, comunicarea dintre Marea Neagră și limanul Golovița a fost închisă, ceea ce a transformat Golovița într-un lac închis, cu apă în curs de desalinizare și eutrofizare.

Astfel, întreaga zonă face parte din „Rezervația biosferei deltei Dunării”. Accesul se face din Jurilovca, acolo unde turiștii își pot lăsa mașinile în parcările special amenajate pentru a trece cu vaporașul.

Dacă aveți copii, puteți să optați pentru o ambarcațiune mai lentă și mai mare, însă care va ajunge la destinație în timp de o oră și jumătate, față de cele 15 minute necesare pentru vaporașul rapid.

La Gura Portiței, plaja este cu totul și cu totul specială. Este o zonă mică, însă oferă apă limpede și nisip fin și alb. Plaja oferă și spații pentru cort, însă există, bineînțeles, pensiuni și căsuțe de închiriat. Din cei patru kilometri în lungime ai plajei, doar o porțiune este deschisă turiștilor, restul fiind o zonă protejată.

La Gura Portiței poți înota cu delfinii

Fiind o zonă destul de retrasă, localnicii susțin că delfinii se apropie des de mal, iar turiștii pot intra în apă pentru o experiență unică în viață.

De asemenea, în jurul acestei locații mai puteți vizita și Delta Dunării, cel mai cunoscut obiectiv turistic din Tulcea care vă pune la dispoziție zone de pescuit, preparate culinare din pește inedite, dar și o floră și o faună cu totul speciale.

În Delta Dunării există multe specii de păsări pe cale de dispariție. Delta Dunării a intrat în Patrimoniul UNESCO în anul 1992.

De asemenea, puteți vizita și Sulina, despre care se știe că este cel mai estic punct al României, dar și un port important care face legătura cu partea central-vestică a Europei, prin Dunăre și Marea Neagră.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    More in Descoperă