Descoperă

De ce nu este bine să tai nucul din curte

Nucul este un pom care ne oferă o mulțime de beneficii pentru sănătatea noastră, indiferent dacă este vorba despre fructele ori despre frunzele acestui pom.

Dacă locuiești la curte și deții în spatele casei astfel de pomi ar fi bine să te gândești de două ori înainte de a te hotărî să-i tai. Pe de-o parte, fiindcă nucul este o specie protejată de lege, riști să primești o amendă ce poate ajunge până la 10.000 de lei, chiar și pentru un exemplar și chiar dacă pomul se află în propria curte. Pe de altă parte poți avea de suferit de pe urma miturilor legate de nuc. Câți dintre români cunosc faptul că în jurul nucului s-au născut o serie de superstiții, unele dintre acestea referindu-se la tăierea acestei specii de pom. Noi îți vom spune în acest articol de ce nu este bine să tai nucul.

De-a lungul timpului, pe meleagurile mioritice s-au născut tot felul de legende și superstiții legate de nuc, un pom care simbolizează belșugul și abundența.

O veche superstiție românească spune că nu este bine ca oamenii să planteze nuci pentru că, atunci când copacul va fi la fel de gros ca trupul omului, acesta va muri. Există, însă, o soluție pentru a scăpa de acest blestem.

Astfel, în jurul puietului de nuc va trebui să îngroape în pământ un cerc de la un butoi foarte mare, astfel încât pomul să rămână mereu în interiorul cercului și să nu-l depășească. Când trunchiul pomului va avea aceeași grosime cu gâtul celui care l-a plantat viața omului se va sfârși. Se crede că persoana care va tăia nucul va muri la scurt timp după aceea. De aceea, bătrânii spun că cel mai bine este ca nucul să fie mutat, nu tăiat. De asemenea, și arderea lemnului de nuc ar aduce cu sine blesteme asupra celui care face acest gest, dar și asupra familiei acestuia. Spre exemplu, cel care va arde lemn de nuc va suferi dureri cumplite de dinți.

Pe de altă parte, există destule superstiții pozitive referitoare la nuc. Una dintre cele mai vechi spune că, dacă vei ascunde primul smoc de păr al unui copil în scorbura unui nuc, părul acestuia va crește lung și frumos. De asemenea, dacă o persoană va pune o nucă în apa cu care se spală de Crăciun, acea persoană va fi sănătoasă.

Există voci care susțin ideea că miturile legate de nuc circulă de mii de ani, încă de pe vremea lui Adam și a Evei. Aceasta din urmă a visat că dacă ea și Adam vor mânca fiecare două nuci, ei se vor putea înmulți. Urmând prevestirea visului, Eva a făcut fix ce a visat, iar cei doi au avut copii. Se mai spune din bătrâni că nucii se pot planta doar atunci când în viața unei persoane urmează să se producă un eveniment foarte important, așa cum este, de pildă, nașterea unui copil.

În sfârșit, se mai zice că de Rusalii, femeile duc la biserică frunze de nuc ca să fie sfințite, după care le așează la streașinile caselor. Astfel, există credința că frunzele de nuc le vor proteja gospodăria și le vor feri familia de necazuri.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Descoperă