Trucuri și sfaturi

Cum se face defolierea roșiilor, una dintre cele mai importante lucrări pentru tomate

Cum se face defolierea roșiilor, una dintre cele mai importante lucrări pentru tomate
Cum se face defolierea roșiilor, una dintre cele mai importante lucrări pentru tomate

Procesul de defoliere poate fi folosit atât în cazul tomatelor, cât și în cazul ardeilor și castraveților, având scopul de a preveni bolile foliare, asemenea manei, dar și de a mări producția.

Ce este defolierea plantelor

Prin defoliere se înțelege procesul prin care de la baza plantelor până la primul etaj de rod se îndepărtează frunzele. Prin această lucrare, frunzele mari de pe plante nu vor afecta dezvoltarea fructelor, ajungând să avem o cultură mai bogată. Odată cu defolierea, frunzele galbene și bolnave se vor îndepărta, efectuându-se și procesul de aerisire al plantei.

Frunzele îmbătrânite afectează producția, fiindcă nu mai dau randament, însă consumă din substanțele nutritive. Astfel, atunci când tomatele prezintă frunze afectate de boli sau îmbătrânite, este necesară lucrarea de defoliere. De obicei, defolierea este necesară atunci când se formează al treilea etaj de fructe, atunci când unele frunze de la bază ating pământul.

Defolierea se face dimineața, pe răcoare, într-o zi cu soare, mai ales dacă nu stropiți roșiile. În cazul în care folosiți tratament extern, atunci defolierea trebuie făcută înainte de aplicarea tratamentului.

Desigur, defolierea se poate face și atunci când au apărut fructele, la apariția gogonelelor. În acest caz, se pot elimina, pe rând, cele trei frunze rămase. Acestea nu mai primesc hrană, planta concentrându-se pe coacerea fructelor.

Cum se face defolierea roșiilor, una dintre cele mai importante lucrări pentru tomate

În același timp cu procesul de defoliere, se mai execută și procesul de copilire, mai puțin în cazul determinatelor. După o defoliere masivă, tomatele ar trebui stropite cu zeamă bordeleză, având rolul de a vindeca rănile plantei și de a lupta contra manei.

Cum se face defolierea roșiilor

Procesul de defoliere se face cu ajutorul unei ustensile, de obicei o foarfecă de grădină sau un cuțit foarte bine ascuțit. Pentru a nu răni planta, eliminarea frunzei nu se face direct de la bază, ci lăsând distanță de un centimetru de la tulpină.

Prima dată se vor înlătura frunzele care ating solul, acestea încurajând apariția bolilor la tomate, în special mana. Defolierea este un proces continuu, începând cu momentul în care pe planta de roșie apar florile. Pentru a hrăni o inflorescență, trebuie să lăsați două frunze sub ea și una deasupra.

Este important să nu eliminați frunzele mai sus de de ultima inflorescență, decât în cazul în care există frunze care ating pământul. Astfel, se poate lăsa o frunză sub inflorescență și două deasupra, însă nu este recomandat decât în cazuri speciale.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.