Casa și Grădină

Ce se întâmplă atunci când dormi cu un cactus în cameră – organismul tău îți va mulțumi

Ce se întâmplă atunci când dormi cu un cactus în cameră - organismul tău îți va mulțumi
Ce se întâmplă atunci când dormi cu un cactus în cameră - organismul tău îți va mulțumi

Cactușii sunt plantele perfecte pentru persoanele care nu au mult timp la dispoziție pentru a le îngriji. Pe lângă faptul că nu sunt pretențioase în ceea ce privește factorii de mediu, aceste plante sunt rezistente, sunt plăcute vizual, iar unele specii înfloresc în perioada verii, emanând un miros frumos și dulceag.

De ce e bine să avem cactuși în dormitor

În plus, cactușii oferă numeroase beneficii organismului, un aspect pe care prea puțini oameni îl cunosc. Astfel, rolul lor nu este doar estetic, având puterea de a ne face somnul mult mai odihnitor.

Cactușii produc oxigen în timpul nopții, așa că este indicat să avem aceste plante în camera în care dormim. Mai mult de atât, despre cactuși se știe că absorb undele electromagnetice, fiind indicat să îi așezăm lângă televizor sau calculator.

Despre cactuși se mai spune că absorb și energia negativă, așa că ar trebui să poziționăm aceste plante și în spațiile de muncă, eliminând, astfel, o parte din stresul zilnic. Din fericire, există multe specii de cactuși de mici dimensiuni, ceea ce ne ajută să-i poziționăm și în spațiile mici.

Sfaturi de îngrijire a cactușilor

Solul

Pentru a avea o plantă cât mai sănătoasă, solul potrivit este format dintr-un amestec de nisip și turbă, adăugând un strat de pietriș deasupra. Cactușii nu au nevoie de multă apă, fiind necesară o bună drenare a solului.

Cactusul nu trebuie replantat foarte des și nici nu are nevoie de îngrășământ. Cel mai bun ghiveci pentru cactus este cel din lut, reținând, astfel, apa mai bine.

Udarea

Udarea unui cactus se face doar atunci când solul de la suprafață este complet uscat, adică nu foarte des. Udările excesive pot ucide planta care este obișnuită să rețină apă.

Amplasamentul

În ceea ce privește spațiul, cactușii trebuie amplasați în locuri luminoase, fără să fie în lumina directă de la soare. Un alt aspect de care trebuie să aveți grijă este legat de temperatura excesivă pe timp de noapte, așa că nu trebuie plasat în apropierea unui calorifer.

Alte sfaturi utile

Cactușii iubesc aerul proaspăt, așa că spațiul trebuie aerisit des. În perioada iernii, aceste plante trebuie ferite de curenții de aer sau de variațiile mari de temperatură. Aceste plante nu sunt predispuse la dezvoltarea de paraziți, așa că nu necesită fertilizări sau tratamente cu fungicide.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.