Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş este pomenită în calendarul creştin ortodox la 7 decembrie. În această zi există o serie de tradiții și de superstiții.
Sfânta Muceniţă Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de oraşul Târnovo (Veliko Târnovo din Bulgaria de astăzi), într-o familie de ţărani. După ce mama sfintei a murit, tatăl ei s-a însurat a doua oară. Mama vitregă nu a iubit-o pe Filofteia. Tânăra le împărţea săracilor şi flămânzilor hainele ei şi mâncare.
Aflând de acţiunile ei şi văzând că le împărţea săracilor, tatăl ei este biruit de mânie şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, apucând-o de cosiţe ca să o bată până ce se va linişti. Dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu şi, lovind-o, a rănit-o la un picior. Iar din această rană, sfânta, care avea 12 ani, a murit pe loc.
Sfânta Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor, a tinerilor şi a fetelor pe care le ajută să se căsătorească.
Am aflat ce este bine să facem de Sfânta Filofteia, însă mai trebuie să știm că tot astăzi, pe 7 decembrie, mai multe lucruri sunt interzise. Se spune că cei care încalcă tradiția vor aduce ghinion în casă, dar și probleme de sănătate.
De Sfânta Filofteia este interzis să tai orice cu cuțitul. Tradiția spune că totul trebuie să se rupă cu mâna, chiar și pâine. Acest lucru va aduce spor, dar și sănătate în casă.
De asemenea, tot de Sfânta Filofteia sunt interzise treburile gospodărești, oricât de mici ar fi ele. Pe 7 decembrie nu ai voie să speli, să calci haine sau să coși. Cei care vor încălca aceste reguli vor fi loviți de ghinion.
Astăzi este interzisă munca, iar cei care vor sta acasă și se vor odihni vor fi feriți de necazuri, dar și alte neplăceri ale vieții pe tot parcursul anului viitor, mai spune tradiția.
De sfânta Filofteia nu se folosesc obiecte ascuţite în casă. De asemenea, nu se taie pâinea cu cuţitul.
Pe lângă tradiții, pe 7 decembrie se spune că nu este bine să lucrezi, iar oamenii credincioși care respectă această zi vor fi fi feriți de necazuri. Se mai spune și că femeile care nu puteau să rămână gravide se rugau cu ardoare sfintei.