Ce e bine să faci în ziua sfântă de Dumincă. Obiceiuri populare

03.10.2021
Ce e bine să faci în ziua sfântă de Dumincă. Obiceiuri populare

Duminca este considerată de credincioși cea mai importantă zi a săptămânii, reprezentând ziua în care a Înviat Mântuitorul Iisus Hristos. Această zi este dedicată rugăciunii și odihnei.

Despre Sfânta Duminică se spune că este vară primară cu soarele. Oamenii născuți în această zi vor fi veseli mereu.

Tradiții pentru ziua de Duminică

Conform credinței populare, în ziua de Duminică nu este bine să te trezești târziu pentru a nu pierde slujba de la biserică. De asemenea, în această zi nu e bine să mănânci de cum te-ai trezit.

Obiceiul popular ne învață că Duminica e bine să deschidem ușa pe întuneric pentru că atunci când Maica Domnului o găsește deschisă, intră în casă și lasă noroc.

În această zi nu se spală, nu se toarce, nu se lucrează și nu se sucește ață, altfel vârcolacii se suie pe ață. Dacă oamenii nu țin Duminica, atunci permit vârcolacilor să mănânce soarele.

De asemenea, se spune că nu-i bine să faci focul Duminica. Dacă faci focul pentru a găti, atunci e bine să mănânci tot ce-ai preparat, că altfel e păcat. Ca să nu tai pe Sfânta Duminică, nu tăia nimic în această zi: nici lemne, nici păsări, nici materiale și nici măcar legume pentru mâncare.

Ce e bine să faci în ziua sfântă de Dumincă. Obiceiuri populare

Ziua de Duminică trebuie să găsească credincioșii curați și aranjați pentru a o sărbători cum se cuvine, cu veselie. De asemenea, se spune că dimineața este o perioadă dedicată dragostei de cuplu.

Duminica este o zi dedicată veseliei, jocurilor și cununiilor. În această zi se fac vizite, se râde, se glumește, se dau sfaturi și se cântă. Băieții vin la fete pentru a le peți.

Rugăciunea zilei de Duminică

Ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; Ție deci, iubitorule de oameni Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut și le faci tuturor făpturilor Tale.

Doamne Isuse Hristoase, dă-mi Darul, ca să petrec bine și creștinește în această săptămână și să nu păcătuiesc față de Tine ni cu cugetarea, nici cu cuvântul și nici cu fapta, întru mărirea și cinstia Învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău celui Sfânt asupra apostolilor.

Îndeosebi mă rog pentru ajutorul Tău, preabunule Stăpâne, ca să mă cunosc pe mine, să mă căiesc de păcatele mele și să mă îndreptez cu mărturisirea; iar, în ceasul morții să mă aflu pregătit, cuminecat și cu inimă curată, și să mă aflu demn de Împărăția Ta cea veșnică. Amin.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *