Fiecare cultură are cerințe diferite în ceea ce privește factorii de mediu: temperatură, umiditate, lumină, nutrienți sau gradul de rezistență la boli sau dăunători. De aceea, perioada de înființare este extrem de importantă. Vă prezentăm câteva dintre culturile care pot fi rentabile chiar și atunci când sunt înființate în perioada toamnei.
Usturoiul de toamnă
Cultura de usturoi poate fi înființată fără probleme în perioada toamnei, rezistând și la temperaturi minime de -25 de grade Celsius. Iată care sunt condițiile necesare pentru a dezvolta o cultură de usturoi în perioada septembrie-octombrie:
Pentru plantare, se vor folosi patru rânduri pe strat înălțat, cu lățimea de 104 cm, cu distanța dintre bulbi de 28cm, distanța pe rând de 3-4cm și adâncimea de 4-5cm.
Soiurile alese trebuie să fie certificate pentru a împiedica apariția bolilor și dăunătorilor. Cultura nouă nu trebuie plantată pe același teren unde s-a plantat usturoi în ultimii 3-4 ani. De asemenea, sunt necesare lucrări de întreținere precum afânarea și plivitul, dar și aplicarea măsurilor fitosanitare.
Cătina
Cătina este o plantă care rezistă bine atât la temperaturi foarte crescute, de până la peste 40 de grade Celsius, cât și la temperaturi minime de -35 de grade Celsius. Totuși, are cerințe stricte în ceea ce privește lumina, având nevoie de un teren cu expunere directă la soare, fără zone de umbrire sau chiar semiumbrire.
Solul optim este cel aluvial, bine aerisit, cu expunere sudică sau sud-estică și umed. Pentru realizarea polenizării, în același spațiu trebuie să existe plantă femelă și plantă mascul, cu proporția de femelă-mascul 5:1 sau 10:2.
Plantarea se efectuează la o distanță de 3-4m în cazul pomilor sau 1,5-3 m în cazul tufelor. Deși cultura de cătină începe să rodească după 2-3 ani de la înființare, aceasta poate produce recoltă mai bine de 20 de ani.
Gutuiul
Gutuiul este o specie mai sensibilă, spre deosebire de meri sau peri, însă rezultatele sunt pe măsură. Această cultură se poate înființa în zonele unde iernile sunt mai blânde și temperaturile minime nu trec de -20 de grade Celsius.
De asemenea, amplasarea culturii este foarte importantă, fiind nevoie de un spațiu ferit de vânturi puternice și cu multă lumină. Solul optim este cel adânc, fertil, umed, cald și argilos.
În anticiparea apariției bolilor sau dăunătorilor, este necesară aplicarea tratamentelor atât preventative, cât și de combatere a agenților patogeni, dar și respectarea măsurilor de protecție sanitară și realizarea optimă a lucrărilor de înteținere.
Zmeurul
Acest arbust fructifer are nevoie de o temperatură optimă cuprinsă între 17 și 23 de grade la înființare, fiind sensibil atât față de temperaturile scăzute, cât și față de caniculă.
Terenul optim este unul ferit de curenți, unde precipitațiile ajung la 700 mm anual și cu foarte multă lumină. Solul optim este cel afânat, bine drenat, bogat în humus, cu un subsol permeabil de cel puțin 50cm grosime și cu apa freatică la o adâncime de sub 1-1,5 metri.
Un factor important pentru reușită este folosirea de material săditor certificat care să ajute plantele să reziste în fața bolilor și dăunătorilor. Cea mai bună precultură pentru zmeur este cea de porumb sau floarea-soarelui, deoarece terenul rămâne curat.
De asemenea, terenul trebuie nivelat, apoi dezinfectat și fertilizat corespunzător. Urmează o arătură, la o adâncime de 25-30cm, o discuire în două sensuri la 2-3 săptămâni distanță de arătură, pichetarea, săparea gropilor și apoi plantarea.
Plantarea se efectuează astfel:
- pentru recoltarea manuală – 2,5-3,0×0,5m, cu un număr de 6.666-8.000 plante/ha
- pentru recoltarea mecanizată – 4,0-0,5 m, 5.000 plante/ha.
Alunul
Terenul optim pentru cultura de alun este cel plan sau ușor înclinat, într-o zonă colinară și deluroasă. Solul optim este cel lutos, luto-nisipos, luto-argilos, aluvionar, cu apa freatică la o adâncime cuprinsă între 1,5 și 4-5m.
Temperatura optimă de dezvoltare este cuprinsă între 10 și 24 grade Celsius, având nevoie de lumină. Zona de plantație trebuie să aibă precipitații anuale de peste 700 mm, cu aerisirea necesară și vânturi pentru că astfel se produce polenizarea.