Știri agricole pe scurt 4 decembrie. Află cele mai importante noutăți, prezentate pe scurt pe agromedia.ro. Cele mai proaspete informații și curiozități.
NASA crește ridichi în spațiu
Oricât de SF ar suna, acum este posibilă cultivarea legumelor în spațiu. Experții NASA au făcut deja progrese în acest sens. Astfel, în doar 27 de zile au cultivat și crescut ridichi numai bune de mâncat.
Astronautul Kate Rubins s-a ocupat de recolta de ridichi de pe Staţia Spaţială Internaţională.
Cele 20 de plante cultivate în spațiu au fost împachetate în folie de aluminiu şi plasate într-o combină frigorifică. Platente vor fi aduse apoi în 2021 pe Pământ pentru a fi studiate.
NASA a publicat un video pe Youtube cu evoluţia recoltei de ridichi.
Noi reguli pentru cei care depozitează gunoi în curte
Românii care lasă gunoiul în curte riscă, conform legii, amenzi între 1.000 lei şi 2.000 lei. Firmele sunt pasibile de amenzi mai mari, iar sancţiunile pornesc de la 20.000 lei şi pot ajunge la 40.000 lei.
În primele zece luni ale acestui an, potrivit Gărzii de Mediu, au fost aplicate 225 de sancţiuni în valoare de aproxmativ 7,5 milioane de lei.
Primăriile pot intra cu forța pe terenurile și în curțile în care se adună mormane de gunoaie. După ce fac curățenie, vor trimite facturile proprietarilor, conform unei legi intrate în vigoare de curând.
Calendar APIA decembrie 2020
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a anunțat cum se vor desfășura plățile în ultima lună a acestui an.
Reamintim că 15 decembrie – termen limită pentru crescătorii de animale care cer subvenții APIA
Termene APIA decembrie:
11 decembrie 2020 – termenul limită pentru depunerea cererilor de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul PNDR 2014 – 2020, sesiunea 5/2020. 15 decembrie 2020 – termen limită pentru depunerea cererilor iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2021, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie.
15 decembrie 2020 – încheierea perioadei de reținere a bovinelor în exploatațiile agricole; stabilirea cuantumului pe cap de bovină pentru sprijinul cuplat zootehnic.
31 decembrie 2020 – termen limită pentru depunerea cererilor de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2021.
31 decembrie 2020 – subvenția de 500 de euro la hectar</a></span> pentru plantațiile de viță de vie pentru vin.