Într-o stațiune cunoscută din România există o rezervație de flori exotice și lacuri ce nu îngheață, indiferent de vreme. În aceste zile, lacul cu nuferi este atracția principală a zonei, după ce lotușii sacri și-au deschis larg petalele.
Când vorbim de Băile Felix, locul ne duce cu gândul la apa termală. Dar să știți că tot acolo, în stațiunea bihoreana, există o rezervație de flori exotice și lacuri ce nu îngheață, indiferent de vreme. Iar broscuțele țestoase și peștii colorați trăiesc într-un habitat unic în Europa.
La 10 kilometri de Oradea, în centrul stațiunii Băile Felix se afla lacul cu nuferi, unde plantele sunt alimentate cu apă termală.
„Lotusul este una dintre cele mai prețuire flori din lume, asociata cu însuși Budha”, spune Diana Trip, reprezentat marketing.
Nuferii pot fi recunoscuți după frunzele rotunde plutitoare și au culoarea albă, în timp ce florile de lotus sunt mari cu petale roz.
Frunzele de nuferi sunt verzi pe tot parcursul anului, însă lotușii oferă o priveliște unică doar două luni pe an, în iulie și august.