Alunul poartă denumirea oficială de Corylus avellana și este un arbust fructifer care crește spontan, în special în zonele deluroase ale țării. Alunii pot fi plantați pe terenuri fertile, de preferat defrișate, la o distanță de doi ani de la defrișare.
Culturile premergătoare optime sunt porumbul, zmeurul sau castanul comestibil. Printre cele mai importante lucrări ale terenului regăsim nivelarea acestuia, pentru a ajunge la un strat uniform, gros de 20 – 25 cm. Terenul trebuie să fie acoperit în întregime cu sol fertil, iar drenarea apei este, de asemenea, foarte importantă pentru a evita putrezirea rădăcinilor alunilor.
Pregătirea solului pentru plantarea alunilor
Pentru o producție optimă, este necesară administrarea a 40 – 60 tone gunoi de grajd bine putrezit, 200 kg sulfat de potasiu și 600 kg superfosfat la hectar, după nivelare. Fertilizarea se efectuează cu două luni înainte de plantarea de toamnă, atunci când se face desfundarea, la o adâncime de 45 – 60 cm.
Solul nu trebuie să fie prea acid, iar în cazul în care pH-ul acestuia este mai mic de 6, atunci este necesară amendarea cu piatră de var mărunțită (5 – 7 tone la hectar) sau cu praf de var. Tot în perioada desfundării se poate aplica o prăfuire cu Heclotox 3, în cantitate de 50 – 75 kg la hectar, dacă în sol există viermi de cărăbuș.
Solul se mai nivelează, încă o dată, înainte de plantare, urmând să fie pichetat dacă alunul se conduce aplatizat la 4 m între randuri și 2,5 m pe rând (1.000 plante la hectar), sau la 5 m între rânduri și 3 m pe rând (660 de plante la hectar), în cazul în care coroana alunului se formează ca vas aplatizat.
Alunii se plantează în gropi săpate mecanizat cu diametrul de 30 de centimetri. Conform specialiștilor, într-o parcelă trebuie să se planteze mai multe soiuri de alun, asigurând, astfel, polenizarea.
Pregătirea alunilor pentru plantare
Perioada optimă de plantare este toamna, însă alunii se pot planta și primăvara, cât mai devreme (dacă primăvara este lipsită de precipitații, atunci alunii trebuie udați).
Este important de reținut că plantarea trebuie făcută în timp cât mai scurt (1-3 zile) de la scoaterea marcotelor din pepinieră. De asemenea, rădăcinile nu se țin la soare sau la aer mai mult de jumătate de oră. Pământul regăsit pe rădăcină trebuie păstrat și folosit la plantarea propriu-zisă, asigurând, astfel, o înrădăcinare puternică.
Marcotele se fasonează, fără a tăia mult din lungimea rădăcinilor, în special pentru a vă asigura că mijlocul lemnului rădăcinii este de culoare albă. Dacă lemnul are culoarea cafenie, atunci rădăcina trebuie fasonată până când lemnul are culoarea albă, fiind un semn că aceasta este uscată. Drajonii în faza de creștere se elimină. Pe un rând trebuie să se planteze doar marcote de aceeași vigoare.
În ceea ce privește tulpina, este importantă doar cea centrală, viguroasă și dreaptă, care trebuie lăsată la dimensiunea de 60cm. Rădăcinile necesită mocirlire (pamânt, balegă proaspătă de bovine și apă) pe partea marcotei care va fi introdusă în sol.
Alunului nu îi place plantarea prea adâncă, păstrând adâncimea pe care a avut-o în pepinieră. Mugurii de pe tulpină se orientează pe direcția rândului pentru a evita creșterea perpendiculară sau oblică. În jurul rădăcinilor se introduce pământ bine mărunțit și reavăn, amestecat cu 1-3 kg de mraniță.
În perioadele secetoase, la plantare, alunii se udă cu 5-10 litri de apă, urmând să se mai ude încă o dată, la o săptămână, dacă nu se înregistrează precipitații pentru o producție bună de alune.
Pentru a apăra rădăcinile de îngheț, în cazul alunilor plantați toamna, este necesară mușuroirea acestora, la înălțimea de 15-20 cm.
