Săptămâna Luminată. Ce spune credința populară despre această perioadă

03.05.2021
Săptămâna Luminată. Ce spune credința populară despre această perioadă

Zilele de după Paște sunt cunoscute sub denumirea populară de Săptămâna Luminată. În această perioadă, credincioșii se concentrează pe timpul petrecut cu familia, cu prietenii apropiați și urmează tradițiile care au menirea de a aduce noroc și bogăție pentru tot restul anului.

Tradițiile Săptămânii Luminate

În prima zi a acestei săptămâni, cunoscută sub numele de Lunea Albă, credincioșii își petrec timpul cu familia, vizitând, îndeosebi, nașii de cununie. Tradiția spune că finii trebuie să meargă în vizită la nași, dăruind un coș cu ouă, pască și cozonac, iar nașii au datoria de a-i cinsti.

În plus, în această zi este bine să dai se băut rudelor pentru a avea noroc și spor tot anul. În anumite zone ale țării, îndeosebi în Transilvania, se poartă tradiția stropitului, un obicei vechi care a apărut ca urmare a fetei de evreu care a leșinat atunci când a auzit de învierea lui Hristos. Aceasta a fost stropită cu apă pentru a-și revenit, așa că băieții stropesc fetele cu apă sau parfum.

Credința populară ne învață că, în această zi, porțile Raiului sunt deschise, iar cei care își pierd viața ajung direct în Rai, fără să mai treacă prin Judecata de Apoi.

Cea de-a treia zi de Paște se numește Marțea Luminată, iar tradiția populară spune că este o zi nelucrătoare, în care nu se spală, nu se face curat, nu se calcă și nu se lucrează pământul. De asemenea, în această zi se împart ouă și vin roșu sărmanilor.

Ziua de miercuri din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie. În timp ce bărbații au voie să muncească câmpul, femeilor le este interzis să lucreze. Acestea nu au voie, conform obiceiului popular, de a face curățenie pentru a nu munci de „nunta şoarecilor”. În mod contrar, rozătoarele ar invada casa și ar strica bunătățile din casă pentru tot restul anului.

Gospodarii trebuie să cinstească grădina în Joia Verde

Ziua de joi a Săptămânii Luminate aduce cinste grădinilor și livezilor și mai este cunoscută și sub numele de Joia Verde. În această zi, gospodarii trebuie să muncească pentru a avea o recoltă bogată, pentru a îndepărta dăunătorii și pentru a aduce noroc asupra casei.

Pe de cealaltă parte, această zi mai este cunoscută și sub numele popular de „Joia Rea”, iar obiceiul cere creștinilor 44 de găleți cu apă, alături de 2 lumânări cu care se sfințește apa la toate capetele găleților, urmând ca apa să fie aruncată în fântâna din curte.

În ultima zi a Săptămânii Luminate, cunoscută și sub denumirea de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa, se sărbătorește Izvorul Tămăduirii. Legenda spune că Fecioara Maria a construit o fântână în care se regăsea apă doar în ziua de Vinerea Scumpă, apă dătătoare de viață. De asemenea, în multe zone ale țării, în această zi se organizează bâlciuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *