Rețete

Rețete de post simple și rapide pentru prânz sau cină

Rețete de post simple și rapide pentru prânz sau cină
Rețete de post simple și rapide pentru prânz sau cină

Postul Paștelui este cel mai lung și mai greu post al anului și ține timp de 40 de zile. Rețetele de mâncăruri fără carne, ouă sau lactate pot fi delicioase și nu necesită deloc mult timp de preparare.

Rețete de post – feluri principale

Paste Puttanesca 

Rețete de post simple și rapide pentru prânz sau cină

Pastele sunt delicioase și foarte hrănitoare și, în plus, se gătesc foarte rapid. Ingrediente necesare:

  • 350 g spaghete
  • câteva linguri de ulei
  • 4 căței de usturoi
  • 800 g roșii decojite
  • 75 g măsline tocate sau rondele
  • 1 linguriță oregano uscat
  • 2 lingurițe pătrunjel proaspăt tocat
  • sare și piper

Pastele se fierb conform instrucțiunilor de pe pachet. Între timp, se toacă usturoiul, și se călește într-o tigaie cu puțin ulei, timp de un minut. Se adaugă roșiile, măslinele și condimentele și se amestecă bine. Pastele se scurg și se adaugă peste sosul de roșii, alături de jumătate de polonic din apa în care au fiert. Se asezonează cu sare și piper și se ornează cu frunze proaspete de busuioc.

Iahnie de fasole

Rețete de post simple și rapide pentru prânz sau cină

Fasolea iahnie este unul dintre preparatele preferate ale românilor. Ingrediente necesare:

  • 400 g fasole
  • 3 cepe
  • 3-4 căţei usturoi
  • boia dulce şi iute
  • cimbru
  • o foaie de dafin
  • 4 linguri pastă de roşii
  • ulei

Cel mai important pas pentru această rețetă este pregătirea fasolei înainte de a o găti. Aceasta se alege, se spală bine și apoi se lasă la înmuiat în apă, peste noapte. Apoi, fasolea se fierbe bine, schimbând mai multe ape, pentru a elimina toate toxinele.

Între timp, se toacă ceapa și usturoiul și se pun la călit într-o cratiță, cu puțin ulei. După ce s-a înmuiat ceapa, se adaugă fasolea fiartă bine, puțină apă și, atunci când ingredientele s-au amestecat bine, se adaugă sosul de roșii și condimentele.

Fasolea iahnie se poate băga la cuptor, sau se poate termina pe aragaz. Se servește cu pătrunjel proaspăt și cu murături.

Rețete de post pentru cină

Sarmale de post

Sarmalele sunt delicioase, chiar și atunci când nu sunt preparate cu carne. Ingrediente necesare:

  • 200 g orez
  • 3-4 linguri ulei
  • 1 ceapă
  • 2 morcovi
  • 2 ardei graşi
  • pătrunjel şi mărar
  • 1 varză murată
  • 2 linguri suc de roşii sau bulion
  • sare
  • piper măcinat
  • piper boabe

Pentru început, se desfac foile de varză murată, se aleg și se spală foarte bine. Nu uitați să gustați varza murată – dacă este foarte sărată, lăsați-o la înmuiat în apă. Apoi, foile de varză se lasă la scurs.

Orezul se spală, iar legumele se toacă mărunt. Se pune ceapa la călit, alături de orez, iar apoi de morcovi. După ce s-au înăbușit și morcovii, se adaugă și ardeiul și condimentele. În unele zone ale țării, în compoziție se adaugă și puțin bulion.

Se umple fiecare foaie de varză în funcție de mărimea dorită, iar varza rămasă se toacă mărunt. La fundul unei cratițe se pune puțin ulei, un strat de varză tocată și unul de bulion apoi se adaugă sarmalele cu grijă, în straturi, și boabe de piper. Se fierb la foc mic, timp de 70-80 de minute.

Mâncare de cartofi

Mâncarea de cartofi este pe cât de delicioasă, pe atât de simplu de preparat. Ingrediente necesare:

  • un kilogram de cartofi
  • o ceapă
  • două linguri bulion
  • mărar, pătrunjel
  • sare și piper

Cartofii se curăță și se taie cubulețe. Ceapa se toacă mărunt și se pune la călit cu puțin ulei, într-o cratiță. Când ceapa s-a înmuiat, se adaugă apă și condimentele alese. Se adaugă cartofii și apă caldă dacă mai este necesar. După ce au fiert cartofii, se adaugă bulionul. După ce toate ingredientele s-au amestecat, se adaugă verdeața proaspătă.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Rețete